GALERIE FOTO Sabrina Ionescu a primit un post de conducere într-o universitate americană, deși e încă jucătoare activă!

Baschet EXCLUSIV | Interviu in PREMIERA cu Sabrina Ionescu! Baschetbalista din WNBA vorbeste pentru prima oara in Romania: "In fiecare zi vorbim in romana"
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 06 Februarie 2023, 12:56
Data actualizarii: Luni 06 Februarie 2023, 17:07

Baschetbalista de origine română are 25 de ani și va fi Director of Athletic Culture. 

Sabrina Ionescu (25 de ani) va ocupa funcția de Director of Athletic Culture la University of Oregon, o slujbă part-time pe care o va îndeplini în timpul când sezonul WNBA va fi în pauză.

"Nu există o persoană mai potrivită la care să mă gândesc pentru această poziție decât Sabrina. Ea exemplifică ceea ce înseamnă să fii sportiv la Oregon Ducks și ea reprezintă toate lucrurile pozitive ale acestui program. Chiar dacă vom colabora cu jumătate de normă, ea are capacitatea de a avea un impact imediat asupra studenților noștri din programul sportiv și asupra activității universității noastre în ansamblu. Ea este cu adevărat o vedetă a baschetului, care va fi capabilă să conecteze și să dezvolte jucătorii noștri în teren și în afara terenului", a spus Kelly Graves, antrenoarea principală al echipei de baschet a Universității din Oregon. 

  • EXCLUSIV | Interviu in PREMIERA cu Sabrina Ionescu! Baschetbalista din WNBA vorbeste pentru prima oara in Romania: In fiecare zi vorbim in romana

Universitatea din Oregon a fost înființată în 1876

University of Oregon a fost înființată în 1876, are 23.202 studenți, deține active de 1.4 miliarde de dolari și un buget de 1.05 miliarde de dolari, iar campusul se întinde pe 1.2 km2. 

Programul sportiv al universității din Nord-Vestul SUA a produs numeroși sportivi de valoare, precum Norm Van Brocklin, LaMichael James, Marcus Mariota, Penei Sewell, Ugo Amadi, Justin Herbert, Kenjon Barner (fotbal american), Greg Ballard, Terrell Brandon, Luke Ridnour, Terrell Brandon, Jordan Bell, Payton Pritchard (baschet masculin), Sabrina Ionescu, Satou Sabally, Ruthy Hebard, Maite Cazorla (baschet feminin), Mack Robinson, Daniel Kelly, Ralph Hill, Steve Prefontaine (atletism), Joe Gordon, Tyler Anderson, Dave Roberts (baseball), Jennifer Salling, Katie Wiese, Cheridan Hawkins, Jessica Moore (softball), dar alte zeci de sportivi din golf, tenis, lacrosse, fotbal (soccer), cheerleading, gimnastică, hochei pe gheață și rugby

Fondatorii Nike, absolvenți și sponsori ai UO

Unitatea de învățământ mai este numită și "University of Nike", pentru că Phil Knight și Bill Bowerman, fondatorii companiei producătoare de echipament sportiv au fost absolvenți. Cei doi s-au întors la University of Oregon și au înființat Blue Ribbon Sports în 1964, care a fost redenumită Nike, în 1978. Alergătorul de lungă distanță Steve Prefontaine a fost primul care a folosit încălțămintea de alergare a firmei și a popularizat produsele companiei. De-a lungul timpului, compania cu sediul în Beaverton (Oregon), care a avut o cifră de afaceri de 46,71 miliarde de dolari în 2022, a sponsorizat universitatea cu sute de milioane de dolari și a finanțat mai multe programe sportive. 

Sabrina este logodită cu un fotbalist de origine română

Baschetbalista cu părinți emigranți din România s-a născut în Walnut Creek (California), pe 6 decembrie 1997, și a jucat pe postul de point guard la Miramonte High School (Orinda, California) și Oregon Ducks (Eugene, Oregon), înainte să fie prima alegere a WNBA Draft din 2020. Fratele geamăn al Sabrinei, Eddy Ionescu (197cm), a jucat ca small forward pentru Oregon Ducks. 

Ea joacă la New York Liberty și este considerată una dintre cele mai talentate sportive din istoria acestei discipline la nivel de colegiu în SUA, având peste 2.000 de de puncte marcate, 1.000 de recuperări și 1.000 de pase decisive în competiția universităților. În 2020, Oregon Ducks a câștigat campionatul Pac-12 și a intrat în turneul NCAA de pe prima poziție, înainte ca întrecerea să fie anulată din cauza pandemiei de Covid-19

Este campioană mondială cu reprezentativa SUA (2022, Australia), a fost selecționată pentru All-Star Game-ul WNBA din 2022 și este alintată de presă și de fani "Michael Jordan of WNBA". Ea este logodită cu Hroniss Grasu, un alt sportiv american de origine română, jucător de fotbal american la Las Vegas Raiders

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!