Ce transfer! Arsenal, ofertă de peste 100 de milioane de euro și face mutarea verii în fotbalul mondial

Arsenal bruno guimaraes Transfer Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Aprilie 2024, 10:30
Data actualizarii: Miercuri 24 Aprilie 2024, 10:37

De-a lungul anilor, Arsenal a cheltuit sume uriașe pentru transferuri, dar nu are de gând să se oprească, având ca scop primul titlu după o lungă perioadă de secetă.

  • Arteta a pus ochii pe unul dintre cei mai apreciați jucători din Premier League.

Arsenal speră să ia titlul în acest sezon, are șanse la fel de mari ca stagiunea trecută, dar inevitabil face planul și pentru întrecerea 2024-2025, cu privire la jucătorii pe care îi poate aduce, pentru ca Arteta să contureze o echipă și mai solidă, care să ajungă cel puțin în semifinalele Ligii Campionilor

Așa se face că, potrivit mai multor publicații de presă sportivă din Anglia, Arsenal pregătește câteva transferuri importante, pe bani mulți, iar cel mai scump poate fi un jucător foarte apreciat din Premier League.

Arsenal îl vrea pe Bruno Guimaraes, de la Newcastle! 

Este vorba de Bruno Guimaraes (26 de ani), mijlocașul defensiv al celor de la Newcastle United, pe care Arteta îl vrea cu orice preț. De-a lungul timpului au apărut informații potrivit cărora jucătorul ar fi monitorizat de cluburi importante din fotbalul european, iar acum în presa din Marea Britanie a apărut informația că ar fi dorit și de Arsenal.

”Trebuie să vedem cum putem să terminăm pe locul 1 și ce suntem capabili să facem, apoi să ne așezăm și să revizuim tot ce am realizat, cum putem face încă un pas sau doi înainte.

Asta cer de la echipă, de la acest club și de la oamenii noștri, să continuăm să mergem înainte. Pentru că nu suntem mulțumiți de locul în care ne aflăm acum”, a spus Arteta despre acest final de sezon, el făcând trimitere și la achizițiile pe care Arsenal le va face în vară.

Bruno Guimaraes, clauză de peste 100 de milioane de euro cu Arsenal 

Newcastle l-a achiziționat în ianuarie 2022 pe Bruno Guimaraes de la Olympique Lyon pentru aproximativ 42 de milioane de euro, moment în care cota fotbalistului pe piața transferurilor era de 30 milioane. Acum, Transfermarkt îl evaluează la 85 milioane.

Iar ”coțofenele” nu au stat prea mult pe gânduri și au forțat prelungirea contractului. Newcastle s-a înțeles cu Bruno Guimaraes pentru o înțelegere valabilă până în iunie 2028.

De asemenea, în contract e stipulată și o clauză de reziliere în valoare de 100 milioane de lire sterline (114 milioane de euro). De când a semnat cu ”coțofenele”, închizătorul brazilian a bifat 101 apariții, a reușit să marcheze 14 de goluri și să paseze decisiv în 14 situații diferite, în peste 8.000 de minute petrecute în echipamentul clubului.

Paranaense și Olympique Lyon sunt celelalte două cluburi din cariera fotbalistică a lui Bruno Guimaraes. 

Standings provided by Sofascore
 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!