- Toate meciurile din Premier League pot fi urmărite în direct pe VOYO.
În urma rezultatelor din etapa cu numărul 8, campioana en-titre a egalat-o pe Manchester City în fruntea clasamentului.
Mikel Arteta, în extaz după Arsenal - Everton
Antrenorul Mikel Arteta a câștigat duelul cu Everton, club pentru care a evoluat între 2005 și 2011, iar la final a vorbit despre mentalitatea jucătorilor săi și despre confruntările pe care le are cu arbitrii din Premier League:
"Suntem foarte mulțumiți de victorie, de prestația echipei și de întreaga săptămână, pentru că am avut parte de un program îngrozitor. Am jucat duminică după-amiază, apoi miercuri seara, la Munchen, am ajuns aici foarte târziu, joi, iar sâmbătă, la ora 15:00, a trebuit să jucăm din nou în Premier League, împotriva unui adversar extrem de dificil precum Everton.
Am depășit toate obstacolele, în ciuda unor accidentări, iar mentalitatea echipei și calitatea jocului pe care am arătat-o astăzi mă încântă.
Când vorbesc despre mentalitatea echipei, evident că mă refer la mentalitatea fiecărui jucător din cadrul ei. Iar Gabriel este un exemplu excelent în acest sens, pentru că ne-am speriat cu toții când s-a lovit. Nu din cauza felului în care a căzut, ci din cauza reacției jucătorilor care se aflau lângă el.
Imediat, el a spus că vrea să continue, iar apoi a marcat un gol care ne-a ajutat să câștigăm meciul. De asta avem nevoie din partea jucătorilor noștri.
Trebuie pur și simplu să ne concentrăm pe ceea ce putem face noi, iar în ceea ce privește rezultatele și prestațiile echipei, suntem foarte mulțumiți în proporție de 90%, cu excepția meciului cu Brighton.
Așadar, jucătorii sunt cu adevărat convinși de ceea ce facem. Trebuie să-i vedeți la antrenamente, să observați nivelul de concentrare și cât de mult cred în ceea ce facem.
(Ce s-a întâmplat la cartonașul galben primit de dvs?) Există antrenori care dețin recordul în campionat: au părăsit zona tehnică de 36 de ori, în decurs de 10 minute, fără să primească niciun cartonaș galben. Așa că strâng toate aceste dovezi. Am o arhivă uriașă de imagini", a declarat Mikel Arteta, după Arsenal - Everton 2-0.
Doi fundași au rezolvat duelul de la Londra. Apărătorii Ezri Konsa și Gabriel au înscris ambele goluri ale meciului, din faze fixe, iar Arsenal a ajuns la 12 victorii în ultimele 13 meciuri disputate în Premier League.