Rambo joaca la Farul! :)
Rugby Club Judetean Farul a obtinut, marti, semnaturile a doi jucatori samoani, fratii Alvin Halo (22 de ani) si Rambo Morrison Tavana (24 de ani), care au evoluat ultima data in campionatul Frantei
"Mi-au fost recomandati de un impresar si de cum i-am vazut la antrenamente mi-am dat seama ca nu trebuie sa ii pierdem. Au o viteza in plus peste tot ce avem si ne vor fi foarte utili in atingerea obiectivelor. Alvin este un jucator foarte tehnic care evolueaza ca fundas, iar Rambo este un foarte bun transformer", a declarat antrenorul principal al RCJ Farul, Mircea Paraschiv.
Ambii jucatori au semnat contracte valabile pana la 31 decembrie 2011, existand o clauza prin care RCJ Farul poate prelungi angajamentele de la acea data daca va dori.
Pe langa cei doi jucatori, RCJ Farul doreste sa mai transfere un international namibian, insa acesta ar putea fi folosit doar din campionatul urmator.
Pe de alta parte, RCJ Farul se va desparti de jucatorii Pasol, Vlad, Bulgac si Baltag, care nu au convins.
Farul va efectua in perioada 30 iunie - 13 iulie un cantonament la Piatra Arsa, iar apoi va disputa doua partide de verificare cu Steaua, unul la Brasov si celalalt la Constanta.
Dupa disputarea primei etape a play-off-ului, RCJ Farul se afla pe locul 4 in clasament cu 40 de puncte.
Sursa: mediafax
Vezi ultimele rezultate si stirile in timp real pe telefonul tau mobil: m.sport.ro
-
io sunt rembo=))
Raspunde »
-
89030 afisariShow total la Madrid: L-a facut KO si apoi s-a pus in genunchi sa il ierte! Badr Hari il bate pe Anderson! Ghita, SUPER KO! VIDEO
-
41860 afisariFroch: "Doar un boxer poate sa vada asta" Ce a vazut 'Cobra' in ochii lui Bute: Dupa asta l-a DEVASTAT!
-
36680 afisariVIDEO / Bute a fost facut KO de Froch! "A facut o GRESEALA care i-a fost fatala!" Cum arata REVANSA perfecta pentru milioane de romani:
-
31195 afisariL-au luat din pat la 6 dimineata si l-au interogat ca-n filme! Azi n-a mai fost in stare sa se antreneze! Italia, lovita crunt de mafia pariurilor inainte de Euro!
-
30523 afisariBorcea ii fura jucatorul lui Becali! Lovitura de 150 de mil. de euro cu care il lasa praf pe Gigi: Si eu pe cine mai aduc la Steaua? TREI motive:
-
27 mai 2012, 13:30 | 0 min | 29735 afisari
-
Acum 19 ore si 31 minute | 0 min | 23493 afisari
-
Acum 19 ore si 37 minute | 0 min | 23238 afisari
-
Acum 19 ore si 15 minute | 0 min | 17842 afisari
-
Acum 19 ore si 36 minute | 0 min | 11971 afisari
-
Acum 22 ore si 32 minute | 0 min | 11764 afisari
-
Acum 21 ore si 17 minute | 0 min | 9421 afisari
-
23 mai 2012, 21:27 | 0 min | 6102 afisari
-
26 mai 2012, 20:30 | 0 min | 5829 afisari
-
26 mai 2012, 17:19 | 0 min | 5481 afisari
- Urmeaza
-
28 May 2012, 16:30Ora exacta in sport (DIRECT)
-
28 May 2012, 18:00Stiri Sport.ro (DIRECT)
-
28 May 2012, 19:00K-1 World MAX Final 16 in Madrid (EVENIMENT)
LiveScores


Investitorii care au inregistrat pierderi mari dupa ce au cumparat actiuni Facebook la listare sunt niste fraieri clasici pentru Wall Street, intrucat nu era necesara o atentie deosebita pentru a observa probleme semnificative din oferta publica initiala, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Cu ajutorul obiectivelor pot eliminate efectele de reflexie sau de stralucire din fotografii. GALERIE FOTO


Comentariile articolului