Piturca, la Craiova! Ce buget i-a promis Mititelu in acest sezon

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 25 August 2010, 20:00
Data actualizarii: Miercuri 25 August 2010, 21:00

Adrian Mititelu este dispus sa ii ofere lui Piturca toate conditiile pentru a face o echipa cu care sa se bata la varful clasamentului

UPDATE ora 17.00:

"Acum am vorbit cu domnul Piturca. Nu se va intampla nimic azi. Nu vom merge la antrenament. Daca se vor finaliza astazi discutiile, de mane suntem langa echipa. Mai sunt detalii de pus la punct si cel mai probabil maine Mititelu si Piturca se vor intalni din nou. Sunt sanse sa se inteleaga, altfel nu venea aici domnul Piturca", a declarat Neagoe pentru Mediafax.

Piturca a ajuns acasa la Craiova, dar a refuzat sa dea declaratii. Mititelu in schimb era foarte bucuros ca Piturca a ajuns la Craiova.

Victor Piturca, care negociaza preluarea conducerii tehnice a Universitatii Craiova, a ajuns in jurul orei 15.20, la casa parinteasca din Craiova, situata la aproximativ 200 de metri de Stadionul Ion Oblemenco.

La casa din Craiova a familiei Piturca se afla fiul fostului selectioner, atacantul Alexandru Piturca, precum si fostii sai colaboratori de la Steaua, Eugen Neagoe si Gabriel Boldici.

In masina cu care a venit, Piturca avea mai multe haine asezate pe umerase.

Este posibil ca Victor Piturca sa asiste la antrenamentul echipei craiovene, care este programat cu incepere de la ora 18.00.

De asemenea, Victor Piturca se va intalni in cursul acestei zile cu finantatorul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu.

Fanii sunt extrem de incantati de noul antrenor si se vor prezenta in numar mare la antrenament ca sa isi arate sustinerea fata de el.

Piturca va face planul de bataie cu Mititelu. 7 milioane de euro e suma pusa la dispozitie de finantator pentru transferuri, insa nu toata odata.

Sursa FOTO: ProSport

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!