Levy, a II-a infrangere: "E greu sa ii motivez pe jucatori pentru meciul cu Liverpool"

Mihai Stoica Unirea Urziceni Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Februarie 2010, 20:46
Data actualizarii: Luni 22 Februarie 2010, 21:03

Urziceni - Liverpool, in Europa League, e joi seara, in direct la ProTV si pe www.sport.ro, de la ora 20.00.

MM Stoica crede ca meciul cu Liverpool de joi le-a fost fatal jucatorilor, care nu si-au revenit fizic.

"Am avut un handicap urias, faptul ca am jucat pe Anfield. Desi am jucat bine in prima jumatate de ora, am pierdut. Este o victorie meritata a Clujului. Jucatorii au fost si obositi dupa meciul din Anglia, dar aici nu este vorba de factorul fizic.

E foarte greu sa motivezi jucatorii dupa ce joaca un meci cu Liverpool. Nu cred ca vreo echipa din Romania a reusit sa castige in campionat dupa un asemenea meci. Noi nu avem obiectiv campionatul, am pierdut trei jucatori fara sa aducem altii.", a spus MM la finalul partidei pierdute cu CFR.

"CFR a luat o optiune serioasa pentru castigarea titlului." a mai spus managerul Unirii.

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, israelianul Ronny Levy, a declarat, luni, dupa infrangerea echipei sale, scor 0-1, in fata formatiei CFR Cluj, ca este foarte dezamagit.

"Sunt foarte dezamagit. A fost un joc dificil, in special pentru ca a urmat celui de la Liverpool care ne-a stors de puteri. Din pacate, am facut o greseala in aparare si am luat gol. Am avut si unele ocazii de care nu am profitat. Gazonul a fost foarte dificil pentru a juca fotbal, a trebuit sa luptam mai mult si nu ne-am putut organiza bine jocul. A fost abia primul meci si sper sa reparam pe parcurs ce am pierdut astazi", a spus Levy.

Referitor la meciul Unirea Urziceni - FC Liverpool, de joi, din Europa League, Levy a spus ca un eventual gazon greu ar fi in avantajul formatiei sale: "E greu sa ii remontezi fizic pe jucatori, venind dupa doua luni de pauza, dar cred ca ei se vor pregati pentru a-i intalni pe cei de la Liverpool, pentru ca nu joci in fiecare zi contra lor. Sper ca Stadionul Steaua sa fie plin. Poate ca e mai bine pentru noi daca gazonul va fi mai prost, pentru ca Liverpool este favorita si, in mod normal, va controla jocul, iar noi vom incerca sa recuperam si sa plecam pe contraatac".

La meciul cu CFR Cluj, Ronny Levy a fost filmat special de un reporter israelian, sosit in Romania pentru a realiza un material cu tehnicianul echipei Unirea Urziceni.


MANDORLINI: "Conteaza victoria, pentru ca este primul meci din acest an. Am intalnit o echipa puternica, iar Urziceni a avut deja o partida mare cu Liverpool, iar jucatorii au fost putin obositi. Este un campionat foarte echilibrat si foarte dificil in partea superioara. Am jucat deja o finala si sunt foarte bucuros ca am castigat la Urziceni.

Obiectivul intern al Unirii Urziceni nu s-a schimbat dupa acest meci. Ar fi frumos sa castigam si cu Steaua, dar ar putea fi mai greu decat azi, pentru ca Steaua vine dupa o infrangere si este in «foame» de puncte. Unirii ii urez mult succes in meciul de joi cu Liverpool. Nu ii va fi usor, dar a facut cinste Romaniei si sunt convins ca va face un rezultat bun", a spus antrenorul italian.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!