EXCLUSIV „S-a predat cu arme și bagaje” CTP crede că Halep și-a micșorat singură șansele de victorie la TAS

Simona Halep Cristian Tudor Popescu Simona Halep suspendata Simona Halep TAS Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 08 Februarie 2024, 09:35
Data actualizarii: Joi 08 Februarie 2024, 09:40

CTP a vorbit în exclusivitate pentru Sport.ro despre situația Simonei Halep.

Cristian Tudor Popescu a declarat că Simona Halep a greșit când a avut încredere totală în antrenorul Patrick Mouratoglou, cel care i-a recomandat suplimentul Keto MCT, contaminat cu Roxadustat.

CTP a afirmat pentru Sport.ro că seria declarațiilor făcute de Simona Halep în interviul Euronews, prin care constănțeanca se declară nedreptățită de ITIA nu face decât să îi crească șansele unui verdict nefavorabil, în urma audierilor de la TAS, în 7-9 februarie 2024.

CTP: „Faptul că s-a predat cu arme și bagaje, s-a dat pe mâna acestui individ, cea mai mare greșeală din cariera Simonei Halep.”

Simona Halep este suspendată din tenis începând cu data de 7 octombrie 2022. 

„Nu-și mai poate relua cariera, dacă e vorba de 4 ani. Nu este bun acest gest, nu este potrivit. Nu te apuci să faci afirmații și să spui că ești nedreptățită.

Nu te apuci să faci astfel de declarații care pot să creeze reacții adverse unei instanțe de judecată. Practic, forțezi cumva mâna respectivei instanțe să te declare nevinovată, ceea ce mai niciodată nu duce la urmări pozitive,” a declarat Cristian Tudor Popescu, într-un interviu acordat Sport.ro. 

CTP: „Ar fi trebuit să-i spună măcar acum în față: 'Am avut încredere și a fost un nemernic, care și-a bătut joc de mine!'”

„Simona îl gadilă pe Patrick Mouratoglou cu o asemenea exprimare. Individul a tăcut atâta timp, Simona fiind supusă unor presiuni greu de imaginat pentru noi.

Ar fi trebuit să-i spună măcar acum în față: 'Am avut încredere și a fost un nemernic, care și-a bătut joc de mine!' 

Este, după părerea mea, cea mai mare greșeală din cariera Simonei, faptul că s-a predat cu arme și bagaje, s-a dat pe mâna acestui individ.

Plătește acum pentru modul în care a înțeles să se dea pe mâna acestui Mouratoglou și să-l protejeze. Din punctul ăsta de vedere, Simona merită ceea ce i se întâmplă,” a adăugat CTP, în exclusivitate pentru Sport.ro. 


Ion Țiriac, moment de neuitat: „Multă lume a uitat cine e Simona Halep! Halep v-a dat Wim-ble-don-ul!”

Ce a declarat Halep despre Mouratoglou

De 16 luni, Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de tenis.

Suspendată din tenisul profesionist începând cu data de 7 octombrie 2022, fostul număr 1 WTA din România a ajuns să fie programată la audierile TAS în perioada 7-9 februarie 2024. Până atunci, Halep a făcut public anunțul încheierii parteneriatului cu antrenorul care i-a recomandat suplimentul Keto MCT, contaminat cu Roxadustat. 

„Este adevărat că a ieșit din echipă. Mi-aș fi dorit ca el să fi putut să facă asta puțin mai devreme. Am încetat să colaborez cu academia Mouratoglou de ceva timp.

Întotdeauna am avut încredere, dar încrederea mea a fost puțin zdruncinată,” a declarat Simona Halep, într-un interviu acordat Euronews. 

„În viitor, nu știu cum și ce va fi, dacă voi mai putea să am încredere din nou,” a adăugat Simona Halep. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!