„Alcaraz va câștiga Roland Garros-ul de multe ori!” Declarația neașteptată făcută de Djokovic

Roland Garros 2023 Carlos Alcaraz Novak Djokovic Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 09 Iunie 2023, 20:00
Data actualizarii: Vineri 09 Iunie 2023, 20:05

Pentru a șaptea oară calificat în finala turneului de la Roland Garros, Novak Djokovic a ales să îi transmită adversarului său un mesaj deosebit. 

Novak Djokovic (3 ATP) a dispus de numărul 1 mondial, Carlos Alcaraz, în patru seturi, încheiate 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, pentru a reuși a șaptea calificare în finala turneului de la Roland Garros.

Cel mai așteptat meci de la Paris s-a încheiat fără o luptă reală între cei doi tenismeni, întrucât Djokovic l-a copleșit pe Alcaraz. Emoționat încă dinaintea startului meciului, tenismenul din Murcia a resimțit întreaga tensiune a partidei, începând cu setul 3, când a acuzat crampe musculare, care i-au afectat mobilitatea în ultimele două manșe. 

Novak Djokovic: „Alcaraz va câștiga Roland Garros-ul de multe ori.”

  • Scorul meciurilor directe dintre Djokovic și Alcaraz este acum egal, 1-1. Alcaraz îl bătuse pe Djokovic la Madrid, în 2022. 

„Alcaraz va câștiga acest turneu de multe ori. E un jucător incredibil și un tip grozav,” a fost declarația făcută de Novak Djokovic pe teren, imediat după încheierea semifinalei. 

„Îmi pare rău pentru Alcaraz. Ultimul lucru pe care ți-l dorești în fazele superioare ale unui Grand Slam sunt crampele musculare.

Carlos e un competitor incredibil, dar e dur pentru el să nu știe dacă să se retragă sau să continue meciul așa cum a făcut-o. Îl respect pentru că a rezistat până la final și a luptat până la ultima minge,” a spus Novak Djokovic, în interviul de după meci.

Finala Roland Garros 2023, Novak Djokovic - Casper Ruud / Alexander Zverev se joacă duminică, 11 iunie, de la ora 16:00. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!