Suspendat 24 de ani din tenis! Ce a făcut Stefan Milicevic

Jucătorul sârb de tenis Stefan Milicevic, de 29 ani, a primit o suspendare istorică de 24 ani din partea Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru crearea unei reţele de corupţie, scrie DPA.

Fostul număr 1.338 ATP a trucat şase meciuri, inclusiv cinci în care a jucat el însuşi, şi a încercat să manipuleze alte şase, în perioada 2022-2024.

''Milicevic a fost, de asemenea, acuzat că a recrutat sau a încercat să recruteze mai mulţi jucători profesionişti în cadrul unei reţele corupte, în aceeaşi perioadă, fapt care a dus la trucarea unor meciuri şi de către alţi jucători'', se arată în comunicatul ITIA.

Sârbul, care a refuzat să coopereze în ancheta desfăşurată, a fost totodată amendat cu 70.000 de dolari.

Milicevic, care a activat în trecut în tenisul universitar american la Universitatea din Minnesota şi a fost antrenor asistent la Universitatea DePaul din Chicago, devine astfel un nou exemplu din eşaloanele inferioare ale tenisului pedepsit drastic în campania globală anticorupţie

Suspendarea lui se va încheia oficial pe 8 octombrie 2050, scrie Agerpres.