Sorana Cîrstea, față în față cu istoria! Ce poate realiza românca pentru prima oară în carieră la 36 de ani

Sorana Cîrstea, față în față cu istoria! Ce poate realiza românca pentru prima oară în carieră la 36 de ani Tenis

Sorana Cîrstea ar putea avea parte de o premieră în cariera sa la 36 de ani.

Sorana Cîrstea s-a calificat pentru a doua oară, în șaptesprezece participări bifate pe tabloul principal, în optimile de finală ale Openului American.

După victoriile 6-3, 6-0 cu Julia Grabher, respectiv 6-2, 7-5 cu Diane Parry, cea mai bună jucătoare de tenis a României - la ora actuală - a dispus și de dubla finalistă de Grand Slam, Jasmine Paolini.

Ar putea fi o premieră pentru Sorana Cîrstea la 36 de ani

Pe lângă performanța de la US Open, tenismena româncă ar putea reuși să se califice pentru prima oară în carieră la Turneul Campioanelor, la 36 de ani.

Sorana Cîrstea a urcat pe poziția a 11-a în clasamentul de calificare pentru Turneul Campioanelor, iar pentru a obține calificarea are nevoie să încheie sezonul în Top 8.

Românca are o șansă importantă de a ajunge la competiția care se va disputa în perioada 8-15 noiembrie, la Indian Wells, în California, însă participarea ei depinde și de rezultatele jucătoarelor aflate în acest moment în Top 8.

Turneul Campioanelor nu se stabilește în funcție de clasamentul WTA normal, ci pe baza punctelor acumulate de jucătoare pe parcursul sezonului. WTA are un clasament separat, „Race to the WTA Finals”, care stabilește cele opt sportive calificate.

  • Sorana cirstea uso outfit 01

Sorana Cîrstea: „E o bucurie absolută să pot numi tenisul munca mea”.

Cîrstea a avansat în același mod, fără set pierdut, impunându-se în detrimentul italiencei clasate pe locul 21 în clasamentul WTA, scor 6-3, 6-3.

Imediat după ce Jasmine Paolini a părăsit terenul cu numărul 12, Sorana Cîrstea și-a lăudat adversara.

„E o jucătoare grozavă, are un joc inconfortabil. Știam că, dacă vreau să am o șansă, trebuie să fiu agresivă și să domin. A fost un meci grozav. Sunt foarte mulțumită de victorie, iar atmosfera a fost uimitoare”, a spus Sorana Cîrstea, în debutul interviului oferit pe teren.

Continuându-și declarațiile, Sorana Cîrstea a vorbit despre posibilitatea ca proximitatea retragerii să o fi eliberat pe teren și să îi fi oferit o motivație suplimentară.

„Nu știu dacă m-a eliberat, dar știu că mă bucur de tenis ca niciodată. Ador să joc în fața fanilor. E o bucurie absolută să pot numi tenisul munca mea. Sunt recunoscătoare pentru toate,” a adăugat Sorana Cîrstea, pe un ton emoționant.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!