GALERIE FOTO Reacția italienilor după ce Jasmine Paolini a fost eliminată de Sorana Cîrstea la US Open

Reacția italienilor după ce Jasmine Paolini a fost eliminată de Sorana Cîrstea la US Open Tenis

Sorana Cîrstea a eliminat ultima italiancă rămasă în competiție la US Open 2026.

Jasmine Paolini (30 de ani, 21 WTA) a fost învinsă de Sorana Cîrstea (36 de ani, 17 WTA), scor 6-3, 6-3, în doar 75 de minute, într-o partidă jucată vineri-seara în cadrul turului trei al Openului American.

Pentru prima oară în patru întâlniri directe, Cîrstea a reușit victoria în fața italiencei Paolini, iar presa din Peninsulă a reacționat rapid la rezultatul dezamăgitor, necontestând superioritatea româncei, în acest meci.

Corriere: „Paolini a făcut tot posibilul, dar a putut puțin împotriva unei rivale aflate în mare formă.”

„Paolini se predă și lasă în urmă US Open: Cîrstea domină și câștigă în două seturi,” a titrat Corriere dello Sport, care a scris despre absența italiencei din circuit, de la Wimbledon încoace.

„Paolini a făcut tot posibilul, dar a putut puțin împotriva unei rivale aflate în mare formă. La 36 de ani, românca trăiește cel mai bun sezon al carierei și se arată capabilă să găsească lovituri direct câștigătoare cu o frecvență ridicată.

Jucătoarea din Toscana plătește pentru absența meciurilor în ultimele luni, lipsă cauzată de ghinionul avut cu accidentarea la picior, care a ținut-o departe de teren,” a scris publicația menționată.

Sorana Cîrstea

  • Sorana cirstea

Nici Gazzetta dello Sport nu a contestat superioritatea Soranei Cîrstea

În schimb, Gazzetta dello Sport a titrat: „Greșeli și confuzie, Paolini se sfărâmă în două seturi în fața Soranei Cîrstea. Nu mai sunt italience la US Open”.

„Italianca nu intră în meci. Amărăciune și o anumită dezamăgire. Asta se citește pe chipul lui Jasmine Paolini pe durata meciului cu Sorana Cîrstea, care câștigă cu 6-3, 6-3 un meci cu rezultat nepus în discuție, cu adevărat,” a scris Gazzetta.

Cîrstea, la o victorie distanță de egalarea celui mai bun rezultat al carierei, la New York

Optimea de finală reușită de Sorana Cîrstea la US Open 2026 este al doilea cel mai bun rezultat al carierei româncei, în turneul de mare șlem de la Flushing Meadows.

În 2023, Cîrstea a jucat sfert de finală în New York, un meci pierdut în fața cehoaicei Karolina Muchova.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!