"Simona imi aduce aminte de Rafael Nadal, e marea favorita la castigarea turneului!" | Expertii straini recunosc meritele Simonei Halep dupa 6-1, 6-0 cu Anisimova

Simona Halep Amanda Anisimova Roland Garros 2020 Tenis Simona Halep WTA Roma 2020
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Octombrie 2020, 16:33
Data actualizarii: Vineri 02 Octombrie 2020, 16:41

Simona Halep a fost comparata cu Rafael Nadal dupa calificarea in optimile de finala ale RG 2020. 

Jurnalistii francezi si spanioli au laudat-o pe Simona Halep dupa ce numarul 2 WTA i-a lasat un singur game americancei Amanda Anisimova in turul 3 la Roland Garros. 

"Fara nicio solutie. Anisimova a fost spulberata de Simona Halep in turul 3 la Roland Garros. De data aceasta, Anisimova n-a fost in stare sa concureze cu jucatoarea care avanseaza mai departe si este marea favorita a turneului. Numarul 2 mondial a fost incredibila in constanta si intensitate de-a lungul scurtei ore de joc petrecute sub acoperisul arenei Philippe-Chatrier. Super-mobila, bine pozitionata de fiecare data in teren, Simona a fost capabila sa contracareze atacurile ofensive ale americancei si sa-si ofere oportunitatea de a lua mingea repede," au notat jurnalistii francezi de la L'Equipe. 

"Jucatoarea de tenis romana, Simona Halep a demonstrat din nou motivul pentru care este marea favorita la castigarea Roland Garros 2020. Simona nu i-a permis Anisimovei nicio secunda sa lupte pentru victorie. A fost un meci grozav pentru Simona, care face un pas gigant inspre titlu si in lupta pentru redobandirea pozitiei de lider WTA," au scris ziaristii spanioli apartinand publicatiei Punto de Break. 

"Simona Halep a anulat metodic fiecare sansa a Amandei Anisimova, folosindu-se de lungimea si acuratetea loviturilor executate de pe linia de fund," se arata pe site-ul oficial al WTA. 

"Jocul ei la retur imi aduce aminte de Rafa Nadal. Nu e deloc usor sa reusesti asa ceva," a afirmat Barbara Schett pentru Eurosport. 

"Cred ca se indreapta spre un nou titlu la Roland Garros. Se vede mana lui Darren Cahill la lovitura de voleu. De cand o antreneaza acesta, joaca altfel, serveste mai bine," a mentionat Henri Leconte, fost tenismen francez, castigator de Cupa Davis in 1991. 

Impresionat a fost si comentatorul englez, David Law, care a apreciat prestatia Simonei Halep de azi precum un "micdrop", insinuand cuvinte elogiative indreptate catre campioana de la Wimbledon. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!