„Dimitrov ne-a dat o mână de ajutor!” Dezvăluirea uimitoare făcută de Ivanisevic, după încheierea Openului Australian

„Dimitrov ne-a dat o mână de ajutor!” Dezvăluirea uimitoare făcută de Ivanisevic, după încheierea Openului Australian Tenis

Goran Ivanisevic a făcut o declarație intrigantă despre victoria obținută de elevul său, Novak Djokovic, în turul 3 al Openului Australian, în fața bulgarului Grigor Dimitrov. 

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Goran Ivanisevic (51 de ani) a făcut o declarație intrigantă despre victoria semnată de elevul său, Novak Djokovic, în ediția 2023 a Openului Australian, în contextul în care tenismenul sârb s-a confruntat cu probleme fizice, predominant în prima săptămână a turneului. 

Acuzând dureri la nivelul coapsei și a genunchiului, „Nole” a experimentat limitări de mobilitate în primele trei tururi, dar a reușit să ajungă în optimile de finală cu un singur set pierdut - unicul, în întregul turneu. 

  • Iva Djok

Goran Ivanisevic, despre meciul din turul 3: „Dimitrov a jucat greșit, ne-a dat o mână de ajutor.”

În turul al treilea, Novak Djokovic a avut parte, pe hârtie, de primul test puternic, dar l-a învins în minim de seturi pe Grigor Dimitrov, 7-6 (7), 6-3, 6-4. Antrenorul jucătorului sârb a dezvăluit, după încheierea turneului, că bulgarul a abordat greșit abordarea partidei, din punct de vedere tactic, nereușind să profite de marile probleme fizice ale noului număr 1 ATP. 

„Eram optimiști în primele două tururi, pentru că știam că adversarii sunt facili, dar Dimitrov... pur și simplu, a jucat într-o manieră greșită. Nu a dus meciul bine, în plan tactic.

În acea zi, Novak nici nu s-a putut mișca și a insistat să lovească direct câștigător, din a doua sau a treia lovitură, la fiecare punct. M-am temut de acel meci, pentru că Grigor e mereu un oponent periculos, dar a greșit și ne-a dat o mână de ajutor,” a declarat Goran Ivanisevic, potrivit Punto de Break

Novak Djokovic a câștigat duminică, 29 ianuarie 2023, turneul de mare șlem de la Melbourne pentru a zecea oară în carieră. Sârbul este cel mai titrat tenismen din istoria întrecerii de Grand Slam de la antipozi. 

SONDAJUL ZILEI
Cum se încheie semifinala România - Olanda de la EURO U19 (luni, 21:00, VOYO și PRO TV)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!