VIDEO Ce a spus Elina Svitolina, printre lacrimi, la conferința de presă organizată după înfrângerea din semifinalele Wimbledon

Wimbledon 2023 Elina Svitolina Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 14 Iulie 2023, 10:25
Data actualizarii: Vineri 14 Iulie 2023, 10:29

Elina Svitolina a fost învinsă cu 6-3, 6-3 de Marketa Vondrousova, în semifinalele turneului de la Wimbledon. 

Elina Svitolina (28 de ani, 76 WTA) a părăsit turneul de la Wimbledon după faza semifinalelor, dar va reveni în top 30 WTA, începând de luni, 17 iulie.

Sportiva ucraineană a cedat emoțional și a izbucnit în plâns, la conferința de presă organizată după încheierea meciului cu Marketa Vondrousova, când un jurnalist a întrebat-o dacă a simțit puterea ucrainenilor din țară, în timpul în care a concurat pe iarba londoneză în acest an.

Elina Svitolina, mesaj deosebit pentru ucrainenii de acasă

„Cu siguranță. Am simțit un sprijin uriaș și am primit multe mesaje din partea multor oameni. E incredibil că m-au susținut și sper să continue,” a declarat Elina Svitolina, înainte să izbucnească în plâns. 

„Sunt foarte fericită că meciul a fost transmis în direct în Ucraina, pentru că știu că a durat câțiva ani ca acest lucru să se întâmple pentru oamenii de acolo. 

Cred că este foarte important pentru copii să se uite la tenis, dar și la alte sporturi. Este important să aibă parte de ceva diferit în viețile lor pentru a-și putea urma visele.

Când eram tânără, părinții îmi cumpărau meciurile celor mai mari campioni, pentru a le privi și a încerca să copiez ceva de la ei, să învăț ceva de la ei. Îmi imaginam cum joc pe marile arene ale lumii.

Sunt foarte fericită că acest lucru se întâmplă în sfârșit și, alături de fundația mea, luptăm să dăm această oportunitate oamenilor și copiilor din Ucraina. Sunt fericită în această privință,” a mai spus Svitolina, la conferința de presă, conform Eurosport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!