VIDEO Cu cine se luptă Interul lui Cristi Chivu pentru calificarea în optimile UEFA Youth League. Play-off-ul se joacă într-o singură manșă!

Cristian Chivu Inter Milano Primavera olympiacos pireu UEFA Youth League Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 30 Decembrie 2023, 14:04
Data actualizarii: Sambata 30 Decembrie 2023, 14:08

Antrenorul român are rezultate excelente pe banca tehnică a echipei Primavera.

Inter Milano Primavera s-a calificat în play-off-ul UEFA Youth League după 1-0 cu Real Sociedad în ultima etapă din faza grupelor, iar pentru elevii antrenorului român Cristian Chivu urmează în februarie duelul în unică manșă, în deplasare, cu Olympiacos Pireu, conform tragerii la sorți UEFA.

Pe plan intern, în campionatul Primavera, Interul lui Chivu a încheiat anul pe locul 1, neînvinsă, iar în Coppa Primavera s-a calificat în sferturile de finală.

Programul play-off-ului pentru optimile UEFA Youth League

6 februarie

Midtjylland - RB Leipzig

Mainz - Barcelona

7 februarie

Olympiacos Pireu - Inter Milano

Partizan Belgrad - Sporting Braga

AZ Alkmaar - Atletico Madrid

MSK Žilina - Borussia Dortmund

FC Basel - Bayern Munchen

FC Nantes - Sevilla

Gazzetta dello Sport: "Cristi Chivu, așteptat să facă pasul la un club mare în vara anului următor"

Cu peste patru ani de experiență la nivelul echipelor de juniori ale lui Inter și un titlu de campion cucerit cu formația Primavera în vara anului trecut, Cristi Chivu a atras atenția mai multor cluburi importante din Europa, iar la finalul acestei stagiuni urmează să facă un pas major în carieră, anunță ziarul Gazzetta dello Sport.

"Chivu este la Inter din 2018, când a preluat echipa U14. În 2019 s-a mutat la U17, iar în 2020 a făcut pasul la formația U18, alături de care a jucat în semifinala play-off-ului pentru campionat. În vara anului 2021, plecarea lui Armando Madonna i-a deshis ușa la echipa Primavera, unde și-a demonstrat valoarea și a câștigat titlul după o finală cu AS Roma.

Contractul lui Chivu expiră pe 30 iunie 2024, iar în vara următoare ar urma să facă pasul la un club mare. Câteva formații, unele din Italia, iar altele din străinătate, s-au interesat deja de el în ultimele luni, dar românul a decis să rămână la Inter până la momentul potrivit. Va veni și acel moment, fiți siguri", a scris Gazzetta dello Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!