Fundașul central a crescut în academia lui Torino și a trecut și pe la echipa de tineret a lui AC Milan. Născut pe 15 ianuarie 2000, la Torino, Potop a intrat în academia clubului torinez în 2007 și a rămas acolo până în 2020. În sezonul 2019-2020, el a fost împrumutat la AC Milan Primavera, pentru care a bifat 12 apariții.
Cât a ajuns să valoreze și pe unde mai joacă Simone Potop, românul trecut pe la AC Milan și Torino
Simone Potop, fotbalist cu dublă cetățenie italiană și română, evoluează din vara anului 2024 la UC AlbinoLeffe, în al treilea eșalon al fotbalului italian.
Simone Potop are 26 de ani și este căpitan la AlbinoLeffe, în Serie C!
După experiențele din academiile celor două cluburi importante din Italia, fundașul a făcut pasul la seniori la Fiorenzuola, în 2020. A strâns peste 100 de apariții pentru această echipă și a contribuit la promovarea în Serie C, în sezonul 2020-2021.
În iulie 2024, Potop a semnat cu UC AlbinoLeffe, formație alături de care are contract până în vara lui 2027. Fundașul a devenit căpitan și este unul dintre oamenii de bază ai echipei.
La momentul redactării acestui articol, AlbinoLeffe ocupă locul 9 în Serie C, Girone A, cu 12 puncte după nouă etape. Potop a fost titular și căpitan în toate cele nouă partide, inclusiv în victoria cu 5-3 contra lui Juventus Next Gen.
Potrivit Transfermarkt, fundașul a adunat 80 de apariții pentru AlbinoLeffe, cu cinci goluri. În total, la nivel de club, are 234 de meciuri, opt goluri și două pase decisive, inclusiv partidele din competițiile de juniori.
- Valoarea de piață estimată a lui Simone Potop este de aproximativ 250.000 de euro, potrivit sursei citate anterior.
Următorul meci al lui AlbinoLeffe este programat duminică, împotriva celor de la Novara, în etapa a 10-a din Serie C. Cele două formații se întâlnesc pe terenul lui AlbinoLeffe, nu mai devreme de ora ora 18:30.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News





