
GALERIE FOTO Ivana Knoll, în centrul atenției mai ceva ca Istvan Kovacs! Ce s-a întâmplat în tribune cu tânăra îmbrăcată într-o ținută sumară
După prezența la finala UEFA Champions League de la Istanbul, Ivana Knoll s-a aflat în tribune și la meciul Croația - Țările de Jos.
Croația s-a calificat în finala Nations League după ce a trecut de reprezentativa gazdă, scor 4-2, în urma unei partide arbitrată de Istvan Kovacs, criticat dur pentru anumite decizii.
Confruntarea din semifinale s-a desfășurat la Rotterdam, pe stadionul echipei Feyenoord, iar în tribunele arenei s-a aflat și Ivana Knoll.
Îmbrăcată într-o ținută cu imprimeul steagului Croației, tânăra de 30 de ani s-a aflat în centrul atenției și a oferit numeroase autografe și a făcut fotografii cu fanii prezenți la meci.
Ivana Knoll, vedetă pe rețelele de socializare după Mondialul din Qatar
Tânăra a avut de câștigat enorm ca popularite pe durata competiției, aparițiile sale fiind intens comentate la nivel internațional.
"Am venit în Qatar când aveam în jur de 570,000 de urmăritori, iar acum am peste 3,5 milioane, aproape cât populația Croației. Nu am visat că s-ar putea întâmpla așa ceva", a declarat fosta Miss Croația.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News