Gest superb a lui Sadio Mane în timpul Cupei Africii, după accidentul din sferturi. A plătit operațiile pentru un băiat lovit de motocicletă

Sadio Mane cupa africii senegal Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 10 Februarie 2022, 10:13
Data actualizarii: Joi 10 Februarie 2022, 10:23

Sadio Mane a realizat una dintre cele mai importante performanțe din cariera sa, impunându-se cu naționala Senegalului la Cupa Africii.

În meciul din optimi, împotriva celor din Capul Verde, Sadio Mane a suferit o accidentare urâtă după ce s-a dat cap în cap cu portarul adversarilor la marginea careului. Ambii jucători au rămas întinși pe gazon, iar goalkeeper-ul a fost eliminat direct, lăsându-și echipa în nouă oameni.

Starul lui Liverpool a rămas pe gazon după ciocnire și a reușit să marcheze golul de 1-0 cinci minute mai târziu, însă a fost schimbat în minutul 70. 

Gest superb al senegalezului

Transportat la spital pentru investigații suplimentare, Sadio Mane a aflat acolo de cazul unui băiețel, lovit de motocicletă și care a suferit numeroase fracturi. Pentru a avea o șansă la viață, copilul trebuia operat imediat, însă familia acestuia nu dispunea de resursele financiare pentru achitarea intervențiilor și a tratamentelor ulterioare. 

Cunoscut pentru gesturile de caritate pe care le face pentru cei din țara sa, Sadio Mane nu a stat pe gânduri nici de această dată și a oferit familiei suma de bani neceară pentru salvarea băiatului.

Sadio Mane, cunoscut pentru modestia sa

Deși este unul dintre cei mai bine plătiți jucători de la Liverpool, cu peste zece milioane de euro pe an, senegalezul are alte priorități în viață decât clasicele mașini și case scumpe. 

În vara anului trecut, Mane a inagurat oficial un spital pe care l-a construit în satul sîu natal din Senegal, Bambali, care l-a costat în jur de jumătate de milion de euro. Nu e prima sa investiție aici, superstarul lui Liverpool a mai construit și o școală.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!