INTERVIU Laura Badea și povestea marilor ei victorii: „Sportul m-a ajutat să devin mai puternică, să am încredere în mine!”. Talismanul norocos, emoțiile din concurs și fascinația Parisului
Sporturi
Laura Badea (51 de ani) este prima campioană olimpică din istoria sportului românesc la floretă individual, titlu cucerit la JO de la Atlanta 1996, unde a fost și vicecampioană olimpică alături de echipa de floretă.
de Florin CARAMAVROV
Tot cu echipa a luat bronzul la Barcelona 1992. Mai are în palmares două medalii de aur la Campionatele Mondiale și trei titluri europene. Este acum membru în Comitetul Executiv al COSR și face parte din Consiliul de Administrație al Agenției Naționale Anti-Doping. În 2013, a fost inclusă în „Hall of Fame”-ul Federației Internaționale de Scrimă.
Înapoi în Europa! Cristiano Ronaldo, așteptat la clubul care scrie istorie
A văzut cum este tratat Radu Drăgușin la Tottenham și i-a întors spatele clubului din Premier League
- Sub titlul "ROMÂNCE DE AUR", pe toată perioada lunii veți putea descoperi sau redescoperi sportivele tricolore care au adus faimă țării pe toate meridianele.
- Am discutat cu Laura despre emoțiile trăite în concursuri, despre ritualul pe care îl urma înaintea competițiilor și despre sărbătorirea victoriilor.
Ești prima campioană olimpică din sportul românesc la floretă individual feminin. Cum ți s-a schimbat viața după acest titlu?
Așa cum îmi place să spun - am fost si sunt o răsfățată a sorții! Am avut șansa să fiu „aleasă” prima și singura scrimeră din România, deocamdată, campioană olimpică la individual, dar și singura scrimeră din România care are în palmares și celelalte titluri majore la individual seniori - campioană mondială si triplă campioană europeană - titluri care la începuturile carierei mi se păreau intangibile.
Viața mea și a familiei mele s-a îmbunătățit semnificativ, chiar dacă au existat suișuri și coborîșuri, din momentul în care am pășit timid în lumea scrimei, în 1981, când am fost selecționată de doamna antrenoare Rodica Popescu.
„Depășeam emoțiile cu credință, răbdare și încredere”
Cum stăteai cu emoțiile înainte de competițiile importante? Cum treceai peste ele?
Întotdeauna înaintea competițiilor aveam emoții, chiar dacă mă pregăteam, chiar dacă aveam un bagaj tehnico-tactic bun și încredere în mine. De cele mai multe ori, erau emoții constructive, care mă ajutau să obțin succesul în competițiile individuale și pe echipe, dar alteori erau distructive, din cauza cărora nu îmi ieșea mai nimic pe planșa de concurs, chiar dacă eram pregatită fizic și tehnico-tactic. Treceam peste ele cu credință, răbdare și încredere (a mea, dar și a domnului antrenor Tudor Petruș). Mă durea capul, stomacul, aveam o stare de disconfort până reușeam să dau prima tușă din asalt. Mă simțeam mult mai încrezătoare atunci când lângă planșă se afla antrenorul meu. El reușea să mă mobilizeze în momentele dificile/cheie ale asaltului, atunci când emoțiile mă copleșeau.
La cine te gândeai pentru a căpăta încredere?
Mă gândeam mereu la familia mea, la antrenorii și la colegele de echipă, la miile de ore de antrenament, la oamenii care mă susțineau necondiționat, la visurile mele și la obiectivele pe care mi le propusesem. Când ești în concurs, poți trece prin diferite stări: de la furie la extaz, de la fericire la tristețe. Totul se întâmpla atât de rapid... Trebuia să îți gestionezi foarte bine și eficient emoțiile.
Talismanul norocos
Aveai vreun ritual înainte de aceste competiții, înainte de intrarea în concurs?
Da. Acesta începea încă de dimineață, când îmi verificam sacul de arme, echipamentul, ora de plecare. Urmam mereu același ritual - un mic dejun ușor, aceeași încălzire pe care o făcusem în ultimele trei săptămâni, exerciții specifice cu una dintre colegele de echipă. Foarte importantă era lecția cu antrenorul, care îmi dădea încredere. De asemenea, aveam întotdeauna în buzunarul pantalonilor de scrimă talismanul meu norocos - o cruciuliță de lemn!
Cum sărbătoreai după obținerea unei medalii?
Totul depindea de felul competiției. Majoritatea competițiilor individuale erau urmate a doua zi de cele pe echipe. De cele mai multe ori, sărbătoream la final. Pentru a marca rezultatul sau rezultatele, organizam o mică petrecere cu șampanie sau o sticlă de vin și câteva aperitive. Uneori ieșeam împreună la un mic restaurant, atât cât ne permiteam la vremea aceea. Toată echipa sarbătorea, indiferent dacă succesul era obținut la individual, pentru că toți, antrenori și sportivi, contribuiau la succes!
Cum sărbătoreai când ajungeai acasă?
Când ajungeam acasă, sărbătoream în familie - succesul obținut de-abia atunci era complet - în prezența familiei și a persoanelor apropiate, care mă iubeau necondiționat, mă încurajau și mă susțineau zi de zi!
Îi place să citească, să meargă la film, teatru, balet și operă
Ce îți plăcea să faci în timpul liber, cum te relaxai? Și ce faci acum, în afara funcțiilor pe care le deții în sport?
Întotdeauna am încercat să fructific timpul liber. Mi-a plăcut și încă îmi place să citesc, să dezleg cuvinte încrucișate, să merg la teatru, film, balet și operă, să urmăresc competițiile de patinaj artistic și gimnastică, să călătoresc și, nu în ultimul rând, să mă întâlnesc cu prietenele mele! Acum am adăugat plimbările în natură și mersul la sala de fitness, de trei ori pe săptămână.
Care a fost cel mai frumos oraș vizitat în timpul carierei sau după?
Sunt foarte multe orașe care mi-au plăcut și pe care le-am vizitat de multe ori. Fiecare este unic și are frumusețea lui! De data aceasta, aleg Parisul, poate și pentru faptul că prima oară l-am vizitat la pas, după concurs, împreună cu colegele mele, să vedem cele mai importante obiective. Ulterior, l-am revăzut aproape anual și întotdeauna mai descopeream ceva care mă fascina. Parisul este un oraș încărcat de istorie, care te copleșește prin opulența sa, prin numărul mare de atracții turistice. Este orașul luminilor și unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Sunt o mulțime de locuri care îmi plac acolo și aș enumera doar câteva: Domul Invalizilor, Catedrala Notre Dame, Pantheonul, Muzeul Picasso, Cartierul Latin și Biserica Madeleine.
„Am dus o luptă cu mine însămi, cu limitele mele și cu adversarele”
E greu pentru o fată, pentru o femeie, să performeze în sportul românesc? Ai întâmpinat dificultăți?
Nu! Pe mine sportul m-a ajutat să am încredere în mine, în forțele mele, să devin mai puternică atât fizic, cât și mental. Am dus o luptă cu mine însămi, cu limitele mele și cu adversarele. M-am antrenat cu băieții și asta m-a ajutat foarte mult. Nu m-am confruntat cu obstacole care țin de stereotipurile de gen.
„Nu mi-am ales echipa potrivită la Federație”
Ai fost președinte al FR Scrimă și ai avut ceva probleme. Ce nu a mers? De ce te-ai retras? La ce te așteptai și nu s-a întâmplat așa cum ți-ai dorit?
Dupa 13 ani petrecuți în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) în diferite funcții - director al departamentului de educație olimpică, sport școlar și universitar, directorul Academiei Olimpice Române și consilier al Președintelui COSR - am acceptat, la sugestia unor persoane, să candidez la funcția de președinte al Federației Române de Scrimă. Sincer, nu mi-am dorit din toată inima această funcție și nici nu mi-am ales echipa potrivită (la momentul respectiv, nu știam acest lucru, mă bazam pe încredere, onestitate, spirit de echipă, inovație etc). Am întâmpinat o serie de obstacole care m-au determinat să mă retrag, dar cel mai mult a contat deteriorarea stării de sănătate.
Problemele de sănătate pe care le-ai avut au venit pe fondul stresului și al barierelor care ți s-au pus când erai în această funcție?
Da, dar cu ajutorul medicilor și al familiei am reușit să îmi revin.
Cum ești acum cu sănătatea?
În sfârșit, pot să spun că sunt bine, am grijă de mine și de sănătatea mea, sunt atentă la ceea ce îmi transmite corpul, am un stil de viață sănătos, fac mișcare, merg pe jos.
Un mesaj pentru femeile din Ucraina, care trec prin clipe grele în această perioadă?
Sunt cu inima și gândul alături de femeile din Ucraina, care au fost nevoite să își părăsească țara, și luptă pentru libertatea lor și a familiilor lor. Sunt uimitoare, pentru că înfruntă totul cu mult curaj și speranță pentru copiii lor, pentru un viitor mai bun. Să fie pace!
Fotografii: Agerpres și IMAGO
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
Înapoi în Europa! Cristiano Ronaldo, așteptat la clubul care scrie istorie
A văzut cum este tratat Radu Drăgușin la Tottenham și i-a întors spatele clubului din Premier League
Veste mare pentru Dinamo la Comisia de Recurs! Anunțul făcut cu două zile înaintea finalei cu UTA
.webp)
