„Merg în genunchi tot Camp Nou!” Promisiunea făcută de Raphinha fanilor! Declarații superbe: „Am refuzat Chelsea! Am decis să mă adaptez condițiilor economice” 

Raphinha Camp Nou fc barcelona Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Sambata 10 Septembrie 2022, 16:41
Data actualizarii: Sambata 10 Septembrie 2022, 16:44

Raphinha (25 ani) a fost transferat de FC Barcelona de la Leeds în această vară, în schimbul a 58 de milioane de euro. 

Fotbalistul brazilian a fost dorit și de Chelsea, însă a ales să refuze oferta londonezilor, pentru a semnat cu gruparea blaugrana, în ciuda condițiilor economice dificile de la club. Fotbalistul a reușit să își arate deja calitățile, având un gol marcat în LaLiga. 

Raphinha a acordat un interviu recent pentru La Vanguardia, iar acolo a discutat despre decizia de a semna cu gruparea de pe Camp Nou, dar și despre adaptarea sa. 

Raphinha: „Am refuzat o ofertă de la Chelsea! Visul meu a fost să îmbrac tricoul Barcelonei!”

„Cel mai mult m-a surprins căldura fanilor, staff-ul de antrenori și jucătorii. Sunt cu toții buni, întotdeauna caută să îi ajute pe cei nou-veniți. Am refuzat o ofertă de la Chelsea, pentru că visul meu a fost să îmbrac tricoul Barcei. Îi urmăream de mic, de când Ronaldinho a ajuns la ei. Am vrut să fac parte din club. Dorința a fost mai puternică decât oricare altă propunere, indiferent de cât de puternică era din punct de vedere financiar. 

Xavi îmi cere să fac ceea ce făceam deja la Leeds, dar cu mai multe explicații tactice și fără teamă. Mă învață și ce trebuie să fac tehnic și tactic pentru a ajuta echipa pe ambele faze. 

Deco vorbește foarte frumos despre Barca și despre ce a trăit aici, însă ca agent e neutru în astfel de situații. Analizează avantajele și dezavantajele fiecărei decizii pe care o iei, dar jucătorul decide unde să meargă. Știam că va fi dificil să vin și să fiu înscris, însă eram și conștient de efortul făcut de club. Am decis să am încredere și să mă adaptez condițiilor economice existente”, a declarat Raphinha conform sursei citate. 

Promisiune inedită făcută de Raphinha fanilor Barcelonei 

Totodată, brazilianul a vorbit și despre coechipierii săi de la FC Barcelona, iar când a fost întrebat despre posibilitatea de a câștiga trofeul UEFA Champions League, Raphinha a făcut o promisiune inedită. 

„Coechipierii m-au primit foarte bine și m-au ajutat să mă adaptez cât mai repede. Vorbesc cu toată lumea, dar cel mai mult comunic cu Ansu Fati și Ronald Araujo. Ansu Fati se ocupă de muzica din vestiar, am reușit să îl fac să pună mai multe piese braziliene. Sunt mândru de asta. 

Lewandowski este un fotbalist incredibil. Știam deja acest lucru, însă când împarți vestiarul cu el vezi că e mai mult decât un lider. Avem și talentul lui Dembele, Ansu Fati, Ferran Torres, Memphis, au foarte multă calitate. 

Dacă vom câștiga Champions League voi face același lucru pe care l-am făcut la Leeds, când am reușit să ne asigurăm menținerea în Premier League. Aș merge în genunchi tot terenul. Desigur că am putea câștiga trofeul. Pe lângă talentul pe care îl are această echipă, cred că cel mai important lucru e să ai o mentalitate câștigătoare. Noi avem acest lucru”, a adăugat brazilianul. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!