INTERVIU Povestea fascinantă a puștiului din cartierul Vitan, devenit unul dintre cei mai importanți rugbiști ai României. Florin Surugiu: "Cred în destin"

Andru Nenciu

Data publicarii: Joi 07 Septembrie 2023, 21:01

Data actualizarii: Joi 07 Septembrie 2023, 21:31

România debutează sâmbătă la Cupa Mondială de rugby din Franța, contra Irlandei, la Bordeaux, de la 16:30.

TAGS:

#Florin Surugiu#Cupa Mondiala de Rugby#Rugby#Steaua

Din articol

Lacrimile din meciul contra Canadei din 2015: "La final am izbucnit!"
"Unde te duci? Tu ești mic, fragil!"
"Trebuie să te duci să muncești sau să te lași de sport!" / "Poate și eu nu percepeam exact lucrurile cum erau la acea vârstă"
Jobul temporar. "Nu vrei să vii să mă ajuți aici ca picol?"
Grupa B: Africa de Sud, Irlanda, Scoţia, Tonga, România
CITEȘTE MÂINE pe www.sport.ro a doua parte a interviului cu Florin Surugiu
VIDEO Florin Surugiu la Poveștile Sport.ro (emisiunea integrală)

Florin Surugiu (38 de ani / 1,72 m), cel mai experimentat component din lotul "Stejarilor" condus de Eugen Apjok, are o poveste de viață fascinantă.
Bucureșteanul de la Steaua care evoluează pe postul de mijlocaș la grămadă e unul dintre cei cinci jucători români cu peste 100 de selecții în naționala de rugby, alături de Cătălin Fercu, Valentin Calafeteanu, Florin Vlaicu și Mihai Macovei.

Roata destinului l-a purtat spre terenul de rugby. Părinții i-au dat o educație foarte bună, iar vorbele lor au avut un rol esențial în devenirea lui Florin ca om, ca sportiv.

Era mic, fâșneț, îndemânatic și strângea balonul de rugby ca pe un cufăr plin de aur. Alerga! Toată ziua. De dimineață până seara.

Pe străzile înguste din cartierul Vitan, spre școală și spre antrenamente. În spate căra o geantă plină de echipament și cărți, dar și un vis al familiei: să devină un sportiv cunoscut.

Recunoaște. "Eram mai micuț pentru rugby, dar eram ambițios". Și în căldura sufocantă de iulie sau pe pătura ca de frișcă din decembrie culca balonul oval sau își placa adversarii cu energie nebănuită.

A simțit o chemare din partea rugby-ului, deși părintele său îl îndruma cu o voce timidă spre fotbal, și a mers până la capăt.

A trecut prin tot labirintul întortocheat cu victorii și eșecuri. Și a ajuns, la 38 de ani, la peste 100 de selecții și la a treia ediție de Cupă Mondială a carierei. A treia și ultima.

Lacrimile din meciul contra Canadei din 2015: "La final am izbucnit!"

Ți-am pregătit o surpriză din 2015, de la Cupa Mondială, în care regizorul transmisiei a cerut plan detaliu cu tine (VEZI VIDEO ATAȘAT)... Ai o reacție care spune totul despre felul cum ai trăit meciul cu selecționata Canadei.
Cupa Mondială din 2015... Era meciul cu Canada, am intrat în istorie, ne conduceau cu 15-0 la pauză și am revenit, a fost cea mai mare întoarcere de scor, i-am bătut cu 17-15 și am intrat in istorie. Credeam, mai credeam că putem să întoarcem scorul. La pauză am avut o ședință cu Lynn Howells (n.r.: fostul selecționer al României), ne-a spus că trebuie să ne trezim, pentru că în prima repriză nu i-a venit să creadă că suntem conduși cu 15-0.

Înainte de acest meci, avusesem partide cu Franța și Irlanda și făcusem meciuri foarte bune. M-am accidentat în acel meci în prima repriză, în primele 20 de minute, la ligament pe drept abdominal, m-a ținut patru - cinci luni pe tușă. Iar la final am izbucnit, au fost foarte multe emoții pentru că mă accidentasem, dar eram foarte fericit pentru că au adus băieții victoria. Eu știam că o să ratez meciul cu Italia, meciul următor.

Tu te-ai dus la rugby sau rugby-ul a venit la tine?
Am copilărit lângă Olimpia, strada mea era la 5 minute - 10 minute de stadionul Olimpia (n.r.: - în cartierul Vitan). Învățam la Școala Generală nr.87, lângă stadion, la două străzi. Și cum am ajuns la rugby... Într-o zi n-am făcut o oră la școală și, cum eram cu mintea numai la fotbal, ne-am strâns să jucăm un fotbal. Ne-am strâns vreo opt inși și am plecat la Olimpia, dar acolo am dat piept cu o echipă de rugby. Acolo nea Sandu Perpelea (n.r.: - primul antrenor) ne-a spus: "nu vreți să lăsați mingea și să încercați cu asta ovală!?". Mie chiar mi-a plăcut, am fost impresionat.

"Unde te duci? Tu ești mic, fragil!"

Erai puternic fizic, cum ești și acum?
Eram micuț, fragil. Și le-am zis părinților mei că m-am dus la rugby, m-am înscris! M-am inscris! (n.r.: Florin schimbă tonalitatea) "Unde te duci, tu ești mic, fragil! Acolo sunt mari, cu mușchi!", îmi ziceau părinții. Apoi tata mi-a dat crezare, antrenorul i-a zis că sunt foarte bun, agil. Tata a venit apoi la antrenamente și de atunci n-a mai lipsit la niciun meci.

Au fost momente de cumpănă în carieră, când ai vrut să renunți la rugby?
Eu provin dintr-o familie care a făcut sport, frații mai mari au practicat fotbal, sora mea mai mică a făcut gimnastică, tata mereu a iubit fotbalul, și acum urmărește toate meciurile de fotbal. A avut o tentativă să mă duc spre fotbal când mi-a zis: "nu vrei tu, că eu tot stau cu Georgiana (n.r.: sora mai mică) în Ștefan cel Mare?"

Eu rupeam maidanul cu mingea de fotbal după antrenamentul de rugby. Aveam deja trei-patru ani de când făceam rugby și am rămas la rugby. Am făcut rugby la juniorii de la Olimpia, apoi cum e în România... E o ruptură, e foarte greu să prinzi o echipă de seniori dacă nu ești vârf. Eu n-am fost vârf, eu eram talentat dar eram fizic mai micuț, n-aș fi putut juca de la 18 ani la o echipă de seniori.

"Trebuie să te duci să muncești sau să te lași de sport!" / "Poate și eu nu percepeam exact lucrurile cum erau la acea vârstă"

Și ce a urmat?
Am mers la Dinamo trei ani, am avut noroc că am fost cinci colegi de la Olimpia, vârfurile de la Olimpia, mi-a fost greu pentru că erau seniori, era o echipă consacrată, în perioada aia se bătea Dinamo an de la an la campionat. Cucerea titlul ba Dinamo, ba Steaua, erau derby-urile bucureștene, derby-urile cu celelate formații puternice din țară. Greu nu mi-a fost... M-a ajutat perioada aia. Doar...

Doar că...
Doar că la 18 ani nu mai ești mic, provii dintr-o familie modestă, nu-mi pare rău și mă mândesc cu asta! Vrei să-ți cumperi și tu o pereche de ghete, un echipament, ceea ce își permiteau părinții. Părinții mei își permiteau, dar eram patru frați și mama îmi spunea pot să-ți ofer atât! Și-ți dau un exempu: voiam o pereche de adidași și de jeanși. "Uite am 150-200 de lei, te duci pe Aleea Castanilor de la Big Berceni și-ți cumperi de acolo!"

Eu aveam prieteni în anturaj care poate-și luau din altă parte. Sau un prieten avea tatăl în Italia și îi trimitea trening de Nike sau Adidas. Poate și eu îmi doream la vârsta aia și nu percepeam lucrurile exact așa cum erau. Mama îmi spunea: "am atât și te duci acolo. Dacă vrei mai mult, trebuie să iei o decizie, trebuie să te duci să muncești sau să te lași de sport".

Te-a ambiționat și mai tare?
M-a ambiționat și mai mult.

Jobul temporar. "Nu vrei să vii să mă ajuți aici ca picol?"

Cum ai acționat?
Unul din frații mei era șef de sală la un restaurant. Mi-a zis "nu vrei să vii să mă ajuți aici ca picol ca să faci o șpagă?". Și m-am dus trei luni. Eram și la Dinamo, făceam și chestia asta. Într-adevăr, financiar eram OK, doar că nu puteam să mă împart că pierdeam nopțile, se simțea la antrenamente, nu eram sută la sută. Acum sunt strong, atunci eram fragil, dacă facem rost de niște poze... Am văzut cum era și exact să și muncești, până atunci nu muncisem, făcusem doar sport.

Și ai renunțat la jobul temporar.
Și am renunțat la job și m-am întors la Dinamo. Am avut noroc, cred că în viață e vorba și de destin. Cred în destin. Destinul e suma tuturor alegerilor, dar e și cum ți-e scris, trebuie să iei și trenul când vine. Dacă nu l-ai luat, sigur o să-ți pară rău sau poate vei fi fericit că nu l-ai luat. Am revenit la Olimpia București după trei ani, domnul Sandu Perpelea a făcut echipa de seniori. Nu prea jucam la Dinamo, adică am avut opt meciuri în 2003 când am luat campionatul.

Și mi-a zis că părerea lui sinceră e că ar fi bine să mă întorc la Olimpia, că o să am meciuri și mă pot dezvolta. Și m-am întors la Olimpia și s-au schimbat toate lucrurile. Am urcat la echipa națională și s-au deschis toate ușile pentru mine. A urmat urcușul.

Pentru Florin (38 de ani) urmează o nouă ediție a Cupei Mondiale, unde România va întâlni sâmbătă (16:30), în meciul de debut, reprezentativa Irlandei, la Bordeaux.

Va fi ultima ediție de Cupă Mondială din cariera puștiului care prin 1992 descoperea tainele rugby-ului, la doar două străzi de casă, pe stadionul Olimpia, punctul de plecare în sportul cu balonul oval.