ANALIZĂ UEFA e gata de o schimbare majoră înainte de EURO. Cine sunt "tricolorii" cărora forul european le poate face loc în lotul pentru turneul final

UEFA Echipa Nationala EURO 2024 lot romania schimbare majora Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 28 Martie 2024, 23:58
Data actualizarii: Joi 28 Martie 2024, 23:44

Presată de voci importante din fotbalul european, printre care Gareth Southgate, Julian Nagelsmann și Ronald Koeman, UEFA ia în calcul mărirea numărului de jucători pe care naționalele calificate la EURO 2024 îi pot include în lotul deplasat în Germania.

În acest moment, există doar 23 de locuri disponibile, dar ele pot deveni 26 pe 8 aprilie, când forul continental va avea o întâlnire decisivă cu reprezentanții selecționerilor.

  • În cazul României, extinderea lotului l-ar scăpa pe Edward Iordănescu de dileme privind câțiva dintre jucători, iar unii dintre "tricolori" ar putea prinde nesperat un loc în avionul de Germania.

Naționalele calificate la EURO 2020 și CM 2022 s-au putut baza pe 26 de jucători, dar principiul nu s-a mai aplicat și pentru EURO 2024, UEFA anunțând că lotul final va conține doar 23 de fotbaliști.

O hotărâre contestată puternic de marile echipe ale Bătrânului Continent, în special de Anglia, Germania și Țările de Jos, mai ales prin Ronald Koeman, omul de pe banca batavilor: "E absurd să poți convoca doar 23 de jucători pentru Campionatul European și nu acceptăm asta. UEFA nu trebuie să fie încăpățânată, trebuie să facă tot ce e mai bun pentru fotbal și pentru nivelul competiției. Trebuie să facem lobby la UEFA", e poziția clară a fostului mare fotbalist al Barcelonei.

"Revolta" marilor naționale începe să funcționeze

Ideea a fost imediat susținută de Julian Nagelsmann și Gareth Southgate, ambii aducând în față accidentările care apar pe final de sezon și nevoia de cât mai multe opțiuni la turneul final. Iar vocile lor urmează să fie ascultate într-un cadru oficial pe 8 aprilie, când forul continental va avea o discuție cu reprezentanții selecționerilor. Sub presiunea pusă și de FIFA, care a acceptat ca naționalele de la CM Qatar 2022 să se bazeze pe 26 de jucători și pe 15 rezerve pe foaia de joc, UEFA dă senzația că va revizui decizia:

"Am luat în calcul comentariile făcute de câțiva dintre selecționerii naționalelor cu privire la mărimea lotului pentru EURO 2024. O sesiune de lucru va avea loc pe 8 aprilie și, cu acea ocazie, UEFA va asculta dorințele selecționerilor. Orice idee în acest sens va fi luată în considerare și evaluată", a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai UEFA, citat de Daily Mail.

Tricolorii care pot profita de mărirea lotului

Chiar dacă nu are o arie de selecție comparabilă cu Germania, Anglia sau Țările de Jos, naționala României va fi și ea avantajată de posibilitatea de a deplasa în Germania un lot mai numeros. Cu trei luni și jumătate înaintea turneului final, Edward Iordănescu are lotul aproape conturat, dar și semne de întrebare care ar putea primi răspuns odată cu mărirea contingentului de jucători.

Structura lotului de 23

- trei portari (Moldovan, Niță și unul dintre Târnovanu și Aioani)

- patru fundași centrali (Drăgușin, Burcă și doi dintre Rus, Nedelcearu și Racovițan)

- patru fundași laterali (Rațiu, Bancu, Sorescu și unul dintre Manea și Mogoș)

- patru mijlocași centrali (Răzvan Marin, Marius Marin, Screciu și Stanciu)

- patru extreme (Man, Moruțan, Mihăilă, Coman)

- trei atacanți (Pușcaș, Alibec, Drăguș)

La cum arată lucrurile după amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia, în varianta lotului cu 23 de jucători ar mai rămâne o poziție liberă, pentru care s-ar lupta Ianis Hagi, Alex Cicâldău, Darius Olaru și Florin Tănase, cu un plus pentru fiul lui Gheorghe Hagi.

În cazul în care UEFA va trece la varianta cu 26 de jucători, Hagi și Cicâldău ar fi siguri de prezența la EURO, având în vedere aportul din preliminarii, iar Olaru și Tănase ar avea și ei mari șanse să prindă lista finală. În plus, cu 26 de opțiuni la dispoziție în loc de 23, fiul lui Anghel Iordăescu se poate gândi la fotbaliști precum Alex Mitriță sau Adrian Șut, care în acest moment au șanse infime. De asemenea, s-ar putea elibera un loc în plus în compartimentul defensiv (Rus, Nedelcearu, Racovițan, Manea și Mogoș având speranțe mai mari).

Precedentul EURO 2016: Maxim, ultimul lăsat acasă

O situație asemănătoare s-a petrecut în cazul României înainte de EURO 2016, când Anghel Iordănescu a fost nevoit să renunțe la cinci dintre jucătorii aflați pe lista inițială. Toșca, Ropotan, Andrei Ivan și Hora au rămas rapid fără șansa Europeanului, iar bătălia pentru ultimul loc s-a dat, atunci, între Alexandru Chipciu și Alexandru Maxim.

Până la urmă, tatăl lui Edward Iordănescu a hotărât să-l lase pe Maxim în fața televizorului, alegere pe care avea să și-o reproșeze la câteva luni după turneul final: "Regret și acum că l-am lăsat acasă", spunea Generalul în octombrie 2016, după ce România eșua lamentabil în fața Albaniei în tentativa de a prinde fazele eliminatorii.

  • EURO 2024 e transmis în direct de Pro TV, Pro Arena și VOYO
  • Turneul din Germania se dispută în perioada 14 iunie - 14 iulie
  • Sport.ro vă țină conectați pe toată durata EURO 2024 cu materiale exclusive din Germania, de la corespondenții Pro TV și Sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!