Se repetă legenda? „Nu văd alt lider!” Jucătorul de care naționala României nu se poate lipsi

Ianis Hagi Adrian Porumboiu Echipa Nationala Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Martie 2023, 18:12
Data actualizarii: Vineri 24 Martie 2023, 18:20

Adrian Porumboiu, fostul finanțator al lui FC Vaslui, a dezvăluit numele jucătorului care n-ar trebui să lipsească de la naționala României.

Fostul conducător din Liga 1 este de părere că naționala României ar trebui construită în jurul lui Ianis Hagi și spune despre fiul „Regelui” că este singurul, în acest moment, capabil să-și asume rolul de lider al naționalei.

„Sunt de partea lui Ianis care, într-un final, va obține rezultate alături de naționala României, ce se va forma în jurul lui.

Are un talent imens, este singurul jucător pe care îl vedem, cum se spune, la televizor. Este și stângaci și dreptaci, are talent. Nu văd un alt lider”, a spus Porumboiu, potrivit Playsport.

Ianis Hagi a revenit pe teren la începutul acestui an, după ce a fost ținut 12 luni în afara gazonului de o accidentare la genunchi.

  • Doar cinci meciuri a prins Ianis Hagi la Rangers în acest sezon, adunând 89 de minute.

Ianis Hagi, neconvocat la națională de Iordănescu

Edi Iordănescu a considerat că Ianis Hagi nu este pregătit pentru pentru confruntările cu Andorra și Belaru și l-a lăsat acasă pe fiul „Regelui”, ceea ce l-a înfuriat pe Gică Hagi.

„Pentru mine, acesta nu este un subiect și nici pentru opinia publică. Nu este un început bun, înaintea unei campanii. Avem nevoie de liniște. Mă simt nevoit să comentez doar pentru că s-a amplificat atât de tare subiectul. E nevoie să clarific lucrurile, cu mențiunea că, după acest moment, nu va mai exista acest subiect.

O iau cronologic. În momentul în care noi am anunțat lotul lărgit, Ianis avea 64 de minute jucate în 13 luni. Primul lucru pe care l-am făcut și primul căruia i–am comunicat, exact în aceeasi zi, a fost Ianis Hagi. În toată această perioadă am ținut legătura cu el. Am comunicat cu el și i-am transmis că, din punctul nostru de vedere, nu este pregătit să vină în acest moment, mai are nevoie de timp.

Noi suntem alături de el, așteptăm cu nerăbdare să revină, dar trebuie să se consolideze în primul rând la echipa de club. O formă mai mare de respect decât să te sune selecționerul nu știu dacă poate să existe. Ne-am comportat așa cu toți jucătorii, nimeni nu are parte de un tratament special.

Mai are nevoie de timp Ianis. Era foarte ușor să-l punem în lotul lărgit, chiar i-am spus asta, dar nu făceam altceva decât să răscolim lucrurile, să aprindem spirite. Am considerat că e cel mai înțelept că e cel mai bine să-l lăsăm să-și continue recuperarea în Scoția”, au fost explicațiile lui Iordănescu jr. pentru Hagi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!