"Greu sa speri la o calificare asa! Nu vom mai avea o astfel de sansa." Anghel Iordanescu, dezamagit de jocul nationalei lui Radoi! Concluziile fostului selectioner

Anghel Iordanescu Mirel Radoi Romania Nationala "Greu sa speri la o calificare asa! Nu vom mai avea o astfel de sansa." Anghel Iordanescu, dezamagit de jocul nationalei lui Radoi! Concluziile fostului selectioner
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 09 Octombrie 2020, 17:02
Data actualizarii: Vineri 09 Octombrie 2020, 17:03

Meciul Romaniei din Islanda si ratarea calificarii au lasat un gust amar in randul romanilor. 

Anghel Iordanescu, fostul selectioner al nationalei a vorbit despre meciul cu Islanda si prestatia slaba a jucatorilor romani. Iordanescu a analizat jocul propus de 'tricolori' in cea mai recenta interventie la Digi Sport. 

"Nu am produs fotbal, am fost slabi. Islanda de aseara nu mai e Islanda de acum cativa ani. Este inexplicabil sa lasi un jucator ca si Sigurdsson sa faca ce vrea pe teren, sa nu-i acorzi atentie, libertatea cu care a fost tratat acest numar 8 pe la care au trecut multe mingi. 

Mi-e greu sa comentez pentru ca raman un sustinator al lui Mirel Radoi si un suporter al echipei nationale. Trebuie sa ne intoarcem la Nations League, dar o asemenea sansa ca cea de joi nu vom mai avea. Radoi trebuie sa analizeze mai bine adversarul dar si propria noastra echipa. Una e sa joci in Nations League si alta e sa joci intr-un baraj cu Islanda. 

Repet, mie personal, imi pare rau, pentru ca am crezut in jucatorii nostri, in talentul jucatorului roman si sunt convins ca inca putem obtine performante. Din pacate, nu am produs fotbal, constructia a fost lenta si previzibila, iar in repriza a doua, desi am schimbat linia de atac, nu s-a produs niciun surplus. Noroc cu VAR-ul care a reusit sa ne readuca in joc. 

Practic, jocul nostru a suferit foarte mult, nu am reusit sa ne punem in valoare calitatile noastre, sincer va spun am aliniat un "11" cu jucatori tehnici, mingicari, dar acesti mingicari n-au pus pericol. Am dat posibilitatea prin constructia noastra lenta ca jucatorii Islandei sa inchide toate spatiile, n-am reusit sa cream un dezechilibru. Desi am alcatuit o formatie surpriza, ofensiva, cu multi jucatori, e greu sa speri la calificare cand tragi un singur sut la poarta si acela dintr-un penalty. 

Mirel a fost fost mai putin inspirat sau sa zic asa... s-a inspirat de la FCSB. Il apreciez pe Camora pentru performantele de la CFR. Linia de la CFR chiar a avut o prestatie modesta, din pacate, la fel ca intreaga echipa. Camora e vinovat la al doilea gol. Cu o victorie se uita ce s-a intamplat la meciul anterior, haideti sa sustinem echipa nationala la meciul cu Norvegia, doar suntem microbisti! Ne alimentam cu speranta in permanenta. In fotbal conteaza doar rezultatul, reconstructia la echipa nationala se face din mers", a spus Anghel Iordanescu pentru Digi Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!