Ce a scris UEFA după ce România s-a calificat la EURO 2024

nationala romaniei EURO 2024 UEFA Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Noiembrie 2023, 19:09
Data actualizarii: Duminica 19 Noiembrie 2023, 19:09

Campionatul European din 2024 va fi transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO vara viitoare.

Naționala României a învins-o pe Israel cu 2-1 pe "Pancho Arena" din Felcsut și și-a asigurat un loc la EURO 2024. Ultima dată, tricolorii au fost prezenți la Campionatul European din 2016.

Ce a scris UEFA după ce România s-a calificat la EURO 2024

După nouă etape disputate în Grupa I din actuala campanie a preliminariilor, România se află pe prima poziție cu 19 puncte, după ce Elveția a remizat cu Kosovo sâmbătă seară, scor 1-1.

"Țările de Jos, România și Elveția sunt ultimele naționale care și-au confirmat locurile la EURO 2024, în timp ce Franța a făcut istorie în preliminarii", au scris cei de la UEFA EURO 2024 sâmbătă la miezul nopții pe platforma Twitter/X.

Pentru selecționata lui Edward Iordănescu urmează ultimul duel din actuala campanie a preliminariilor cu Elveția marți, 21 noiembrie, de la ora 21:45. Cele două se vor întâlni pe Arena Națională din București, iar partida va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

Israel - România 1-2

Israel a deschis scorul scorul în debutul meciului, grație reușitei lui Eran Zahavi din minutul doi. Doar că George Pușcaș a restabilit egalitatea opt minute mai târziu și a redat speranțele tricolorilor!

În repriza secundă, Ianis Hagi a întors soarta partidei (minutul 63). Valentin Mihăilă a ratat fantastic în minutul 74 și a fost eliminat 10 minute mai târziu.

Doar că toate astea nu au mai contat, iar la capătul celor 90 de minute România a pășit învingătoare din confruntarea cu Israel de pe „Pancho Arena” și a obținut calificarea la Campionatul European din 2024.

Cum arată clasamentul Grupei I din preliminariile EURO 2024 + Rezultatele din a 9-a etapă

  1. România - 19 puncte (5 victorii, 4 remize, 0 eșecuri)
  2. Elveția - 17 puncte (4 victorii, 5 remize, 0 eșecuri)
  3. Israel - 12 puncte (3 victorii, 3 remize, 3 eșecuri)
  4. Kosovo - 11 puncte (2 victorii, 5 remize, 2 eșecuri)
  5. Belarus - 9 puncte (2 victorii, 3 remize, 4 eșecuri)
  6. Andorra - 2 puncte (0 victorii, 2 remize, 7 eșecuri)

Israel - România 1-2 ("Pancho Arena")

Elveția - Kosovo 1-1 ("St. Jakob-Park)

Belarus - Andorra 1-0 ("Szusza Ferenc")


În vara lui 2024, PRO TV, Pro Arena și VOYO vor transmite Campionatul European din 2024, găzduit de Germania, unde Edward Iordănescu, alături de elevii săi, vor lua parte după ce s-au calificat cu o etapă înainte de finalul actualei campanii a preliminariilor.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!