"Când va fi dispus". Mihai Stoichiță a dezvăluit ce se întâmplă cu Edi Iordănescu după EURO 2024

edi iordanescu MIhai Stoichita Romania selectioner romania Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 08 Februarie 2024, 20:33
Data actualizarii: Joi 08 Februarie 2024, 20:47

Edi Iordănescu (45 de ani) își încheie contractul cu Federația Română de Fotbal în vară, după încheierea Campionatului European din Germania.

Tehnicianul a preluat naționala în ianuarie 2022, iar la finalul anului trecut a calificat România la EURO 2024. Selecționerul este acum așteptat să dea un răspuns FRF în legătură cu noul contract.

După tragerea la sorți pentru grupele Nations League, Mihai Stoichiță a oferit noi detalii despre situația lui Edi Iordănescu, explicând că este optimist în aceea ce privește viitorul său la prima reprezentativă. 

"Da, da. Noi asta ne dorim. Sper și simt că el va continua cu noi. Va avea discuții cu președintele, vom stabili, vom vedea. Nu, nu s-a discutat nimic concret, decât comunicarea faptului că noi vrem să continuăm cu el. Când va fi dispus să se pună la masă cu noi, vom stabili", a declarat Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa C2 din ediţia 2024-2025 a Liga Naţiunilor, alături de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar.

Până la EURO 2024, România va disputa patru meciuri amicale: cu Irlanda de Nord și Columbia, în martie, dar și cu Bulgaria și Liechtenstein, în iunie.

Când joacă România la EURO 2024

17 iunie, ora 16:00: România - câștigătoare play-off B (Allianz Arena, Munchen)

22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (RheinEnergieStadion, Koln)

26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Waldstadion, Frankfurt)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!