Entuziasm după victoria României U21: "Debut de vis pe Arcul de Triumf". Ce spune Florin Bratu

Romania U21 amical romania u21 Finlanda U21 Florin Bratu Vladimir Screciu Nationala U21
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Martie 2022, 19:37
Data actualizarii: Vineri 25 Martie 2022, 19:37

România U21 a învins reprezentativa similară a Finlandei, scor 2-1, într-o partidă amicală disputată pe Stadionul Arcul de Triumf.

Tricolorii lui Florin Bratu au făcut o primă repriză modestă, iar la pauză erau conduși cu 1-0, după golul lui Suhonen, din minutul 41. 

Entuziasm după victoria României U21 contra Finlandei

Selecționerul a dat dovadă de inspirație, iar Daniel Birligea și David Miculescu, introduși în minutul 67, au dat lovitura pe final prin golurile înscrise în minutele 87, respectiv 90+1.

Vladimir Screciu, fundașul Universității Craiova și căpitanul naționalei de tineret, s-a arătat foarte entuziasmat după meciul cu Finlanda, spunând că a fost un debut de vis pe Arcul de Triumf, naționala U21 fiind prima echipă de fotbal care evoluează pe noul stadion.

"Am sperat, mai ales după ce am egalat. Ne-am motivat foarte bine și am spus că trebuie să-l câștigăm, simțeam că putem. Cred că mai frumos nu se putea, nu?

Am fost conduși cu 1-0 până în minutul 80 și ceva. După, să întoarcem, a fost un debut de vis pe acest stadion. Tratăm meciurile amicale ca pe cele oficiale. Suntem o generație nouă, avem multe de învățat și cred că generațiile trecute ne obligă să ajungem la performanțele lor", a spus Screciu, la TVR.

Selecționerul Florin Bratu și-a felicitat jucătorii pentru atitudinea arătată în repriza secundă și a subliniat că elevii săi trebuie să trateze cu multă seriozitate partidele amicale, chiar dacă România U21 este deja calificată la EURO 2023.

"După o primă repriză destul de modestă, am încercat la pauză să reglăm lucrurile. Cred că am reușit. Cei care au intrat au făcut-o foarte bine și au marcat. E mult de muncă, de la ultima acțiune ne lipsește jumătate de echipă, undeva la 7 jucători.

Nu e ușor, dar mă bucur că jucătorii au simțit în a doua repriză că trebuie să aibă orgoliu și să accelereze când din punct de vedere fizic nu mai eram la un nivel bun. Felicit adversarul, au făcut un meci bun, interesant, poate ne-au surprins de multe ori, dar pentru mine sunt importante, pe lângă jocul bun și jucătorii care apar, rezultatele pentru a avea o atmosferă bună", a spus Bratu.

România U21 este deja calificată la EURO 2023 din postura de țară gazdă, alături de Georgia. Turneul final se va disputa în perioada 9 iunie - 2 iulie.

Pentru România U21 urmează un nou meci de pregătire, cu Maroc, la Rabat, marți, de la ora 17:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!