Manchester United și-a continuat seria neagră și a ajuns la 7 meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile. "Diavolii" n-au avut nicio șansă în fața lui Como, care în minutul 76 conducea cu 4-0 în urma golurilor lui Nico Paz (dublă), Anastasios Douvikas și Jacobo Ramon. Joshua Zirkzee a reușit golul de onoare în prelungiri.
Michael Carrick, după Como - Manchester United 4-1: "E inacceptabil să vezi o asemenea prestație!"
Imediat după meci, Michael Carrick a mers în dreptul galeriei lui Manchester United și și-a prezentat scuzele. Mulți dintre suporterii care au făcut deplasarea în Italia părăsiseră deja stadionul la acel moment.
La interviurile de după joc, Carrick a fost vizibil afectat de rezultat și a descris drept "inacceptabilă" prestația jucătorilor săi.
"A fost mai mult decât dezamăgitor. Cred că fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea pentru asta. Eu îmi asum responsabilitatea pentru echipă, în ansamblu, și pentru prestația ei. Răspunderea finală îmi revine mie și accept acest lucru. Dar, ca suporter al acestui club, trebuie să spun că este inacceptabil să vezi o asemenea prestație.
Voi analiza ce am făcut. Într-un meci de fotbal trebuie să ai motivație, determinare și intensitate. Astăzi nu le-am avut. Nu poți să alegi când joci la nivelul cerut și când nu, când dai absolut totul și când poate nu o faci.
Îmi pasă enorm de suporteri. Ei sunt sufletul acestui club și așa vor rămâne mereu. Trebuie să-mi cer scuze pentru prestație. După toate eforturile pe care le-au făcut pentru a ajunge aici în această seară, să fie nevoiți să urmărească un asemenea joc… sufăr pentru ei", a spus Michael Carrick, la TNT Sports.
Întrebat dacă crede că va beneficia în continuare de sprijinul conducerii, Carrick a răspuns: "În această seară nu este vorba despre mine. Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat în meci și cum au decurs lucrurile. Asta este cel mai important acum".
Rămâne de văzut dacă Michael Carrick va rămâne în funcție și după acest eșec rușinos. Manchester United are doar 3 puncte după primele 3 etape din faza principală și ocupă locul 23.
Pentru formația de pe Old Trafford urmează meciul cu Bournemouth, de acasă, programat duminică, de la ora 16:00, în direct pe VOYO.
Clasamentul din Champions League