Unde trebuie Jovan Markovic să se perfecționeze? Răspunsul lui Florin Bratu nu lasă semne de interpretare

Universitatea Craiova Florin Bratu Jovan Markovic Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 August 2022, 19:42
Data actualizarii: Miercuri 17 August 2022, 19:38

Jovan Markovic este jucătorul Universității Craiova din 2017.

Fotbalistul născut la Belgrad are dublă cetățenie: sârbă și română. Cotat la 1.2 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Jovan Markovic mai are contract cu Universitatea Craiova până la sfârșitul lunii iunie 2024.

Florin Bratu, fostul selecționer al reprezentativei U21 a României, a vorbit despre atacantul oltenilor, pe care l-a numit un "pariu", și a evidențiat faptul că ar trebui să se mai lucreze la concentrarea tânărului fotbalist al craiovenilor.

Bratu: „În multe momente își pierde concentrarea”

„La cum îl cunosc și l-am și antrenat, e un jucător cu calitate foarte mare în careu, are ambele picioare, ține mingea foarte aproape în careu, gândește bine faza atunci când se finalizează, doar că, în multe momente, își pierde concentrarea.

Aici ar trebui să lucreze cu el. Trebuie să stea focusat pe mingile care vin, și din punct de vedere defensiv, să se îmbunătățească lucrul acesta.

El poate fi un jucător de top. Este un pariu, pentru că noi avem problema aceasta și discutăm de câțiva ani că nu mai avem un număr 9 autentic. Markovic este un număr 9. E număr 9 autentic, știe să și protejeze, are jocul cu spatele la poartă, driblează bine.

Nu poate juca altă poziție. Doar de conjuctură, poate atacant lateral, în 4-3-3. Dar are această problemă, câteodată e relaxat. Am văzut și în meciul cu Mioveni, a scăpat de două ori singur, când el mânca, de obicei, fazele astea. Se demarcă foarte bine și are o ușurință de a trata fazele astea.”, au fost cuvintele lui Florin Bratu, potrivit Digi Sport.

Markovic, la Universitatea Craiova

În cinci ani petrecuți în tricoul formației din Bănie, Markovic a evoluat în 68 de meciuri, a înscris 14 goluri și a oferit șase assisturi. În cariera sa, nu a văzut niciun cartonaș roșu.

În schimb, Universitatea l-a cedat sub formă de împrumut în perioada februarie 2020 - iunie 2021 la Academica Clinceni, unde a evoluat în 27 de meciuri, a marcat cinci goluri și a pasat decisiv în trei situații.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!