Tony da Silva a făcut show la interviu: ”Trebuie să fim și noi mai șmecheri!” Ce a spus despre Marius Măldărășanu

Poli Iasi Hermannstadt Tony da Silva Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 06 Mai 2024, 17:30
Data actualizarii: Luni 06 Mai 2024, 17:30

Poli Iași a obținut trei puncte importante în meciul cu Hermannstadt, scor 1-0, iar moldovenii pot spera la menținerea în Superliga României.

La finalul meciului, Tony da Silva, antrenorul portughez de pe banca formației din Copou, s-a arătat extrem de mulțumit de prestația echipei sale și a recunoscut că și-a sfătuit elevii să fie puțin ”mai șmecheri” în meciul contra echipei lui Marius Măldărășanu.

Tony da Silva: ”E nevoie să fim și noi mai șmecheri!”

Tony a avut cuvinte de laudă la adresa lui Marius Măldărășanu și a spus despre tehnicianul de la Hermannstadt că este un ”antrenor top”.

E victoria băieților, sincer, nici antrenorul, ok, fac primul 11, strategia, dar băieții au urmărit planul jocului, au jucat unul pentru altul, au jucat cu inima, cu calitate. Avem nevoie de puncte, nu e frumos să tragem de timp, dar suntem cu cuțitul la gât și e normal. Nu îmi place, dar e nevoie să fim și noi mai șmecheri din când în când.

Dedic această victorie băieților, familiilor lor și tututor suporterilor. Va fi greu, am spus de când am venit acum o lună, nu am avut cum să schimb prea multe lucruri, dar am zis că va fi o luptă până la finalul campionatului. Avem nevoie de suporteri mai mult ca niciodată.

Au fost concentrați, au urmărit planul jocului. Le-am spus înaintea meciului că e nevoie de tupeu. A fost un meci echilibrat, Hermannstadt are o echipă foarte bună, Măldărașanu e un antrenor top. Jos pălăria pentru Măldărășanu. A fost fabulos ce a făcut cu această echipă.

Fiecare meci e dificil, are istoria lui. În acest moment, ne gândim să facem un drum bun până la Iași. Suntem mai fericiți, sperăm să ne recuperăm până duminică. La final, vom vedea dacă ne salvăm direct sau vom merge la baraj.

În teren depindeam de mine, tot timpul am dat totul pe teren, mușcam din adversari, afară e mai greu. Sincer, a fost cel mai obositor meci de când sunt antrenor. E victoria băieților. Până mâine deja mă refac, fac un duș și mă refac, avem nevoie de energie pozitivă”, a spus Tony da Silva la finalul meciului.

Clasamentul din play-out-ul Superligii României

Clasamente oferite de Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!