Și-au făcut planul! Ce vor să facă fanii Stelei pe stadionul din Ghencea, chiar în ziua meciului FCSB - Dinamo

FCSB - Dinamo Ghencea peluza sud steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 05 Iulie 2023, 20:59
Data actualizarii: Miercuri 05 Iulie 2023, 20:59

FCSB nu va evolua pe Arena Națională în primele etape din acest sezon. Cel mai mare stadion al țării va fi gazda unui concert.

Vicecampioana trebuie să găsească o altă variatnă pentru găzduirea meciului cu Dinamo, programat în etapa a doua, iar în București cel din Ghencea este singurul disponibil.

Doar că fanii celor de la Steaua vor să ”blocheze” revenirea FCSB-ului în Ghencea și au deja un plan pus la punct. Vor să închirieze arena de 30.000 de locuri pentru un eveniment dedicat suporterilor.

Dacă vor să închirieze stadionul din Ghencea, fanii Stelei trebuie să plătească aproximativ 20.000 de euro.

Sebastian Tudor: ”Avem un eveniment de făcut”

”Nu știu când joacă FC FCSB cu Dinamo, noi vrem să organizăm un eveniment într-un weekend din luna iulie pentru a celebra anumite lucruri de la echipă și pentru a apropria suflarea stelistă. 

Noi știm doar ce vrem să facem noi, avem programul făcut din luna mai. Avem un eveniment de făcut și de promovarea echipei de fotbal, pe 22 sau 23 iulie. 

Noi vrem să facem lucrurile normale pentru Steaua, iar legat de dorința celor de la FC FCSB SA să joace pe stadionul Ghencea, noi nu suntem de acord. Ne leagă un conflict de identitate, clubul din Liga 1 căpușează și parazitează Steaua de ani de zile. Până nu vor înceta să mai folosească numele Steaua și să-și crească imaginea pe spatele Stelei, noi nu vom fi de acord”, a spus Sebastian Tudor, vicepreședinte AS47, la Digi Sport.

VIDEO - Helmut Duckadam nu crede că FCSB va juca în Ghencea

Gigi Becali: ”Vă dați seama în ce țară trăim?”

Întrebat unde se va disputa meciul cu Dinamo, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a părut convins că echipa sa va reuși să închirieze pentru prima oară noua arenă din Ghencea. 

Omul de afaceri se bazează pe presiunile puse de Marcel Ciolacu, premierul României, care-și dorește ca FCSB să joace meciurile de pe teren propriu în Ghencea.

„Băi, eu cred că vom juca acolo. De ce? Au tot făcut figuri, dar, ce am înțeles, eu nu am vorbit cu ăsta, cu Ciolacu, dar eu acum o să-i dau un telefon. Și ce am înțeles eu, că am și eu relații. 

Ciolacu le-a dat ordin spunând 'i-am promis lui Becali că are obligația ca Steaua, așa a zis el, Steaua, să joace pe Ghencea!' Deci, sută la sută o să jucăm pe Ghencea. Cică lor le e frică de Talpan. Vă dați seama în ce țară trăim? Să-ți fie frică de Talpan? Cât e Ciolacu ministru, nu-mi fac griji. E om serios și se ține de cuvânt”, a spus Gigi Becali.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!