Răspunsul lui Eugen Neagoe, întrebat dacă i-a promis lui Mihai Rotaru că o face pe Universitatea Craiova campioană 

Eugen Neagoe Mihai Rotaru Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 03 Ianuarie 2023, 23:09
Data actualizarii: Marti 03 Ianuarie 2023, 23:09

Eugen Neagoe (55 ani) a fost prezentat în calitate de nou antrenor al Universității Craiova. 

Tehnicianul s-a despărțit de Universitatea Cluj în această iarnă pentru a o prelua pe Universitatea Craiova, iar în cursul zilei de marți a susținut conferința de presă. Sorin Cârțu, președintele clubului, a confirmat transferul lui Alexandru Ișfan în cadrul conferinței. 

Antrenorul a fost întrebat despre lupta la titlu și dacă i-a promis lui Mihai Rotaru, finanțatorul grupării din Bănie, că o va face pe Universitatea Craiova campioană. În mandatul lui Rotaru, oltenii nu au reușit să câștige niciun titlu, în ciuda sumelor de bani consistente investite de-a lungul timpului. 

Ce a spus Eugen Neagoe când a fost întrebat dacă îi va aduce titlul lui Mihai Rotaru 

„Am mai vorbit cu domnul președinte și cu foștii mei colegi, am ținut mereu legătura cu ei. Am evitat să mă autopropun. Mi-aș fi dorit când nu aveam echipă să vin la meciurile Craiovei, dar am vrut sa evit anumite polemici. Am revenit acasă cu mare plăcere și sper să reușim împreună.

Nu am promis nimănui nimic, dar îmi doresc să ajungem să discutăm despre titlu. Îmi doresc să reușim, să aducem titlul în Bănie și voi da totul ca echipa să joace frumos. Avem nevoie de susținere. Îmi doresc din suflet ca suporterii să revina la stadion, să fie aproape de echipă. Când fanii vin în număr mare, echipa are o viteză în plus”, a declarat antrenorul la conferință. 

  • Universitatea Craiova se află pe locul 5 în clasamentul Superligii României, la șapte puncte distanță de liderul Farul, având 38 de puncte, la egalitate cu FCSB și Rapid, însă cu un golaveraj inferior. 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!