Clubul din Bănie a anunțat despărțirea de Silviu Lung Jr., ajuns la 37 de ani, jucător crescut în Craiova și revenit în alb-albastru în 2024. Portarul a bifat 12 meciuri în ultimul sezon.

„U” Craiova își ia adio de la Silviu Lung Jr.

"Mulțumim, Silviu Lung Jr.! Contractul dintre Universitatea Craiova și Silviu Lung Jr. a ajuns la final, iar drumurile noastre se despart aici.

A revenit în Cetatea Băniei pentru a îmbrăca tricoul clubului pe care l-a iubit dintotdeauna și își încheie aventura în alb-albastru din postura de câștigător al eventului.

Mulțumim pentru modul în care ai apărat mereu blazonul Științei, Silviu! Vei rămâne mereu parte din familia alb-albastră!", a transmis clubul din Bănie.

Lung Jr. a avut o carieră cu mai multe etape importante. A evoluat în România la Universitatea Craiova, Astra Giurgiu și Poli Iași, dar și în străinătate, la Kayserispor și Al-Raed.

Portarul rămâne liber de contract, iar cota sa de piață este de aproximativ 100.000 de euro, potrivit Transfermarkt.