"Nu trebuie să demonstrez ceva în plus". Ce a declarat Damjan Djokovic despre relația cu suporterii rapidiști

Damjan Djokovic Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 21:47
Data actualizarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 22:00

Damjan Djokovic și ceilalți trei jucători transferați de Rapid au fost prezentați oficial, în cadrul unei conferințe de presă, înaintea meciului cu FCU Craiova. 

Fostul jucător de la FCSB a mărturisit că este încântat de alegerea pe care a făcut-o și că are nevoie de presiune.

"Din experienţa pe care o am pot spune că am nevoie de presiune. Chiar mă bucur că am venit la un club care vrea să câştige. În momentul de faţă, FCSB are multe puncte peste noi. Noi trebuie să ne gândim la drumul nostru în primul rând, pentru că acum suntem la patru puncte peste zona de unde începe play-out-ul. Aşa că mai întâi să ne gândim la meciul de mâine şi să începem cu dreptul. Va fi a patra oară când joc împotriva celor de la FCU Craiova, e o echipă foarte periculoasă. În atac au mulţi jucători creativi. Aşa că va fi un meci interesant", a spus mijlocaşul croat.

Cum a fost primit Damjan Djokovic de suporterii rapidiști

Mijlocașul a dezvăluit că nu au fost probleme legate de relația cu suporterii din Giulești și a precizat că nu are de ce să se răzbune pe FCSB, fostul său club.

"Greu nu poate fi ceva în fotbal. În fotbal e frumos, mai ales când joci acasă cu suporteri aşa de fanatici. Iar de acceptat, nu ştiu de ce nu aş fi acceptat de suporteri. Până acum am primit mesaje pozitive de la fanii rapidişti.

Ca să fii respectat trebuie să munceşti mult pe teren, iar dacă vin rezultatele, atunci e şi mai bine. Răzbunare faţă de fostul club (n.r. - FCSB) nu am de ce să caut. Sunt suficient de motivat şi ambiţios din interior şi nu cred că trebuie să demonstrez ceva în plus faţă de altcineva. România este o ţară foarte primitoare, lumea de aici îi face pe străini să se simtă foarte bine şi ca acasă. Este un campionat interesant în România, iar pe tinerii de lângă mine (n.r. - Florent Hasani, Ermal Krasniqi şi Borisav Burmaz) îi poate ajuta să facă un pas mai departe în carierele lor", a afirmat el.

FC Rapid întâlneşte formaţia FCU Craiova, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!