Începe exodul la FCSB? Becali s-a ținut de cuvânt, deși nimeni nu l-a crezut

Gigi Becali FCSB florin tanase Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 18:17
Data actualizarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 18:17

Florin Tănase (28 de ani) va pleca de la FCSB la Shanghai Port, în prima ligă din China, unde va fi coleg cu brazilianul Oscar, fost jucător al lui Chelsea.

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, pare că se ține de cuvânt după ce în urmă cu trei zile, supărat după egalul cu Universitatea Cluj, a declarat că vrea să scape de jucătorii cu salarii mari.

Florin Tănase, care i-a supărat pe oficialii clubului cu declarația sa de după meciul cu ardelenii, avea cel mai mare salariu de la FCSB, de 30.000 de euro. Becali a anunțat, în urmă cu trei zile, și alte nume de care ar vrea să scape.

Gigi Becali: ”Eu caut să lichidez!”

„Mâine, dacă vine cineva, aş lichida… l-aş da şi pe Olaru. Păi nu ai văzut cu Neluţu? De ce să mă duc la spital? Şi eu idiot, îi dau unui jucător 15.000 salariu. Eu caut să lichidez, nu mai caut atacant. Cum să mai caut atacant? Îl vând pe Olaru, îl dau şi pe Tănase să scap de 30.000, îl dau și pe Coman să scap de 20.000 și după jucăm şi noi la locul 5 sau 6.

Nu mai am ce face, nu mai am! Sunt de 21 de ani şi am ajuns la concluzia că nu am ce face, nu am ce face cu jucători de ăştia. 

Dacă ajung în grupele Conference, normal că amân lichidarea. Ce să fac? Ce vrei să fac? Pune-te în locul meu, să vezi. Tănase 30.000 salariu şi pe urmă el cere lot. Sunt puţini? Are dreptate, sunt prea puţini!”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport. 

Decarul joacă la echipa lui Gigi Becali din 2016, an în care a fost transferat pentru 1,5 milioane de euro de la Viitorul lui Gică Hagi.

În prezent, atacantul de 28 de ani este evaluat de site-urile de specialitate la 5,5 milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!