Tehnicianul italian a refuzat să apară la flash-interviu după al doilea meci consecutiv fără victorie pentru formația din Ardeal, care pierduse în runda precedentă cu Rapid, scor 3-4. În fața microfonului a trimis secundul italianului, Eugeniu Cebotaru.
Oaspeții au trimis mingea în poartă încă din minutul 3, prin Micovschi, însă reușita nu a fost validată deoarece balonul îl atinsese pe arbitru în timpul acțiunii. În minutul 16, gazdele au avut, la rândul lor, un gol anulat la Lukic, pe motiv de henț.
Patru goluri, două reușite anulate și faze controversate
Scorul a fost deschis în minutul 25 de Matos, care a transformat un penalty dictat în urma unui henț comis de Mikanovic. Replica ardelenilor a venit două minute mai târziu, când Lukic a restabilit egalitatea după o centrare din lovitură liberă a lui Macalou.
Universitatea Cluj a intrat în avantaj la pauză, după ce Florin Borța și-a trimis mingea în propria poartă în minutul 44. În partea secundă, piteștenii au trecut pe lângă egalare în minutul 54, când Pîrvu a pătruns prin apărarea adversă și a trimis în bara porții apărate de Lefter.
Același Pîrvu a reușit să marcheze câteva minute mai târziu pentru 2-2, profitând de o nesincronizare în defensiva clujenilor. Gazdele au avut șansa victoriei în minutul 84, însă lovitura de cap expediată de Lukic a trecut pe lângă poartă.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj ocupă locul 5 în clasamentul SuperLigii, având 19 puncte strânse în 12 etape, în timp ce FC Argeș se află pe poziția a 13-a, cu un total de 12 puncte.