VIDEO Dublă lovitură dată de Gigi Becali după promovarea lui Dinamo: "Un milion de euro și îl iau liber!"

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 04 Iunie 2023, 10:26
Data actualizarii: Duminica 04 Iunie 2023, 10:26

Dinamo a promovat în Liga 1 după ce a trecut de FC Argeș la baraj, scor 8-5, la general.

După 6-1 în turul de pe Arena Națională, Dinamo a avut ceva probleme la Pitești. FC Argeș a condus inclusiv cu 4-1, însă eliminarea lui Calcan din repriza secundă și golul lui Alexandru Pop au risipit emoțiile pentru "câini", care se întorc în Liga 1 după primul sezon din istoria clubului petrecut în eșalonul secund.

Gigi Becali, bucuros de promovarea lui Dinamo: 1 milion de euro din bilete + posibilul transfer gratis al lui Arnold Garita

Promovarea lui Dinamo este o veste excelentă și pentru Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB a recunoscut la începutul acestei săptămâni că este fanul "câinilor" la barajul cu FC Argeș din două motive.

Finanțatorul vicecampioanei a explicat că promovarea lui Dinamo îi va aduce un milion de euro în conturi, sumă reprezentată de biletele care vor fi vândute la derby-urile de pe Arena Națională din sezonul următor.

Un al doilea motiv de bucurie pentru Becali este reprezentat de faptul că FCSB vrea să îl transfere pe atacantul Arnold Garita, care poate rămâne liber de contract după retrogradarea echipei.

"Noi am ținut cu Dinamo la promovare. Eu am ținut cu Dinamo pentru că am avut un interes. E un milion de euro în plus și mai este încă un interes pe care nu vi-l pot spune acum, vi-l spun peste două-trei săptămâni.

Poate că e vorba de un jucător... nu Ghezali. Bă, tată, aveam un interes: un milion de euro din bilete. Garita? Nu știu, tată, e posibil și asta, nu mai țin minte. Și ăsta e un interes, nu? Decât să dai 200.000, mai bine îl iei liber", a spus Gigi Becali, la începutul acestei săptămâni.

VIDEO Autocarul lui Dinamo, oprit pe drum de fani după promovare

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!