Doi portughezi la Oțelul Galați! Dorinel Munteanu vrea să dea peste cap calculele hârtiei, cu un jucător trecut pe la Juve

Otelul Galati Dorinel Munteanu Joao Serrao Samuel Teles Superliga Dorinel Munteanu
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 03 Iulie 2023, 08:23
Data actualizarii: Luni 03 Iulie 2023, 08:34
Oțelul Galați continuă seria transferurilor în această perioadă de mercato. Doi fotbaliști din Portugalia s-au alăturat lotului pregătit de Dorinel Munteanu.

Moldovenii au anunțat că s-au înțeles cu fundaşul central Joao Serrao (23 de ani) şi mijlocaşul Samuel Teles (26 de ani).

Cel puțin în ceea ce-l privește pe Joao Serrao, mutarea pare a fi una extrem de interesantă dacă luăm în calcul faptul că fundașul central a trecut pe la FC Porto şi Juventus Torino.

  • Potrivit bookmakerilor, Oțelul Galați are in momentul de față cele mai mare șanse să retrogradeze la finalul sezonului viitor.

„Joao Serrao este un fundaş central în vârstă de 23 de ani, înalt de 1,90 m şi care vine la Oţelul de la formaţia portugheză USC Paredes, pentru care a jucat în 25 de meciuri din sezonul recent încheiat, având şi un gol marcat la activ. Serrao a început fotbalul la grupele de copii ale clubului FC Porto, iar la vârsta de 16 ani a fost transferat de câtre Juventus Torino. La clubul italian, Serrao a evoluat pentru echipele de tineret U17 şi U19, având şi 9 prezenţe în UEFA Youth League.

Samuel Teles evoluează pe postul de mijlocaş central, dar poate fi folosit şi ca mijlocaş dreapta. În vârstă de 26 de ani, lusitanul vine la Oţelul de la Feirense, formaţie pentru care a jucat peste 60 de meciuri în liga secundă a Portugaliei. Teles a terminat junioratul la SC Braga, după care a evoluat la echipele Sanjoanense şi Leça”, a anunțat clubul din Moldova.

Alte transferuri realizate de Oțelul Galați

Milen Zhelev (29 de ani / fundaș dreapta / Bulgaria / Arda Kardzhali / liber de contract), Daniel Celea (27 de ani / fundaș central / România / Chindia Târgoviște / liber de contract), Alexandru Pop (23 de ani / atacant / România, Argentina / Unirea Dej / liber de contract), Relu Stoian (27 de ani / portar / România / AS FC Buzău / liber de contract), Ștefan Bodișteanu (20 de ani / mijlocaș ofensiv / România / FCV Farul / împrumutat), Ariel Lopez (28 de ani / fundaș central / Argentina, Spania / AS FC Buzău / liber de contract), Aurelian Păun (22 de ani / portar / România / "U" Cluj / liber de contract), Pablo Gaitan (31 de ani / mijlocaș central / Argentina / AS FC Buzău / liber de contract).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!