ANALIZA / 5 motive pentru care Dinamo nu va prinde play-off-ul

Dinamo clasament dinamo dinamo liga 1 Superliga ANALIZA / 5 motive pentru care Dinamo nu va prinde play-off-ul
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Octombrie 2018, 11:02
Data actualizarii: Marti 30 Octombrie 2018, 11:07

Fanii si conducerea isi pun mari sperante in Mircea Rednic, dar obiectivele realiste sunt castigarea Cupei Romaniei, reconstructia pentru sezonul viitor si stabilitatea bancii tehnice. 

Gabriel Chirea
[email protected]

1. Mircea Rednic a fost numit antrenor al lui Dinamo pe 15 octombrie 2018, el inlocuindu-l pe Claudiu Niculescu, cel care a plecat de la club dupa numai 20 de zile in functie, in care a tinut 13 antrenamente si a stat pe banca la 3 meciuri. La randul sau, Niculescu a preluat banca tehnica de la Florin Bratu, cel care fusese numit in functie in februarie 2018. De altfel, de cand Ionut Negoita a devenit actionar majoritar la Dinamo, in martie 2013, clubul a avut nu mai putin de 15 antrenori, cu o medie de 2,5 antrenori pe sezon. Cand lui Rednic i se promite ca va sta la Dinamo si in conditiile in care echipa nu va prinde play-off-ul, nu ar trebui sa stea prea linistit si faca planuri de viitor, pentru ca rabdarea nu este una dintre calitatile actionarului dinamovist.
 
2. Desi fanii si conducatorii il privesc pe Mircea Rednic ca pe un magician si asteapta ca el sa scoata din palarie o duzina de jucatori exceptionali, ultimul sau mandat pe banca lui Dinamo a aratat ca este si el tot un om, iar procentul sau de reusita in privinta transferurilor a fost de sub 50%. Desi este laudat pentru ca i-a transferat pe Mevlja, Puljici, Palici, Gnohere sau Essombe, multi uita ca tot Rednic a adus la Dinamo "tepele" numite Romario Kortzog, Kaj Leo Bartalsstovu, Ricky van Haaren, Orlin Starokin, Antonio Ghomsi sau Gezim Shalaj, tot el fiind cel care i-a promovat cu insistenta pe Patrick Petre, Laurentiu Corbu sau Vlad Olteanu, dar l-a tinut mai mult la echipa secunda pe Valentin Costache, dupa ce acesta debutase cu un gol de 3 puncte in meciul cu FC Botosani. 
 
3. Programul Ligii 1, care mai lasa doar 5 meciuri de disputat dupa pauza de iarna, nu ii avantajeaza pe "caini". Dinamo urmeaza sa joace in acest inceput de retur cu Voluntari (deplasare, 5 noiembrie), FCSB (acasa, 11 noiembrie), Gaz Metan Medias (acasa, 24 noiembrie), Viitorul (deplasare, 1 decembrie), CFR Cluj (acasa, 5 decembrie), Hermannstadt (deplasare, 8 decembrie), CSU Craiova (acasa, 15 decembrie) si Astra (deplasare, 20 decembrie). Desi declara ca va remania lotul din temelii, de fapt Rednic trebuie sa fie foarte atent ce jucatori concediaza pentru a nu slabi echipa si mai mult. Si, mai ales, Rednic trebuie sa fie atent sa nu isi antagonizeze vestiarul, dupa ce ultimii antrenori au fost demisi de conducere in urma unor conflicte cu proprii jucatori. Campionatul va fi reluat la inceputul lunii februarie 2019, iar cantonamentul si achizitiile de jucatori nu vor mai putea schimba prea multe lucruri pentru "ros-albi", daca nu incep rapid sa castige meciuri si sa adune puncte. 
 
4. In ciuda finalei de Cupa Romaniei, a semifinalei de Cupa Ligii si a locului 4 in Liga 1, la precendentul mandat pe banca lui Dinamo, echipa lui Rednic s-a format greu si si-a gasit greu cadenta. Cele mai confortabile victorii s-au inregistrat contra Concordiei Chiajna (4-0) si Voluntariului (3-0), dar tot atunci "cainii" au pierdut la scor cu CSU Craiova (0-3), Viitorul (1-5) sau Astra (1-4), iar multe dintre meciuri au fost castigate la limita sau cu goluri venite in ultimele minute ale intalnirilor. In Cupa Romaniei, Dinamo a pierdut finala cu CFR Cluj, desi a condus cu 2-0 si victoria urma sa ii fie dedicata lui Patrick Ekeng, ajungand in ultimul act dupa dueluri castigate la limita cu Dacia Unirea Braila (3-2), Pandurii (3-2), Astra (2-1) si FCSB (0-0 si 2-2). Eliminarea din semifinalele Cupei Ligii a venit dupa un sec 0-3 cu Concordia Chiajna, care nu a mai putut fi intors la retur (1-1). Un sezon mai tarziu, 2016-2017, in stagiunea in care Viitorul a castigat titlul in Liga 1, Dinamo a terminat sezonul pe locul 3, avand sanse la campionat pana in ultimele etape, a castigat Cupa Ligii, distrugand FCSB in semifinale (4-1 si 3-1), dar Ioan Andone si Cosmin Contra nu au fost la fel laudati ca Rednic.  
 
5. In sezonul 2015-2016, mare parte din greul meciurilor a fost dus de cuplul de fundasi centrali Ante Puljici (21 meciuri / secondat de Nedelcearu, tot 21 de meciuri) - Miha Mevlja (41 meciuri), completati cu doi excelenti fundasi de banda (Sergiu Hanca si Steliano Filip) si pe providentialul atacant Harlem Gnohere (41 meciuri, 18 goluri / secondat si el de Marcel Essombe - 20 meciuri, 8 goluri). Acum, acestea sunt si cele mai problematice posturi ale lui Dinamo, in conditiile in care "ros-albii" au a doua cea mai slaba aparare din Liga 1 (20 de goluri primite, doar FC Voluntari, "lanterna rosie", are mai multe, 24) si al 5-lea cel mai ineficient atac din campionat (13 goluri, fiind doar peste Chiajna - 10, Iasi - 11, Hermannstadt - 11, Calarasi - 12). De altfel, golgheterii echipei sunt mijlocasul Diogo Salomao (3 goluri) si fundasul Mihai Popescu (2 goluri). Cifrele lui Dinamo spun ca echipei ii va aproape imposibil sa prinda play-off-ul si ca trebuie sa se gandeasca serios la evitarea retrogradarii.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!