Adrian Mititelu, revoltat înainte de Rapid - FC U Craiova: "Sper ca arbitrii să nu apară în vișniu!"

Adrian Mititelu Andrei Chivulete FC U Craiova Horatiu Fesnic Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 14:45
Data actualizarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 14:45
Rapid - FC U Craiova se joacă vineri, de la ora 20:00, în runda cu numărul 22 din Liga 1, prima din 2024.

Partida din Giulești va fi arbitrată de Horațiu Feșnic, ajutat la cele două linii de Alexandru Cerei și Doru Lucaciu, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Horia Mladinovici. În camera VAR se vor afla Andrei Chivulete și Mihăiță Necula.

Adrian Mititelu, revoltat înainte de Rapid - FC U Craiova

Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, susține că delegările lui Feșnic și Chivulete la centru, respectiv în camera VAR, "sunt pe sufletul celor de la FC Rapid" și speră ca arbitrii "să nu apară pe teren în vișiniu".

"Mda, o delegare deloc surprinzătoare! CCA are criterii numai de domnul Bodescu cunoscute și, probabil, de domnul Vassaras mai puțin știute! Sper ca domnii FEȘNIC si CHIVULETE să nu apară totuși pe teren în vișiniu! Bănuiesc că această repartizare este pe sufletul celor de la FC Rapid, un club foarte, foarte, foarte puternic financiar si bine văzut de oamenii care decid în fotbal și nu numai! 

Celebrul slogan 'Singuri împotriva tuturor', folosit pe bună dreptate de minunații suporteri giuleșteni, in vremurile de restriște, nu mai este de actualitate in prezent! Cu toate astea, mâine mergem in Giulești să luptăm, așa cum am făcut-o întotdeauna! FORȚA ȘTIINȚA!", a scris Adrian Mititelu, pe Facebook.

Horațiu Feșnic (34 de ani), arbitru din Cluj-Napoca, a fost la centru în două meciuri ale Rapidului din acest sezon: 4-0 contra lui Dinamo și 2-2 împotriva celor de la UTA Arad.

Feșnic a arbitrat-o de două ori și pe FC U Craiova: 3-4 contra Petrolului și 1-1 împotriva lui Dinamo, ultimul joc contând pentru Cupa României.

Bucureșteanul Andrei Chivulete (37 de ani), care se va afla în camera VAR la acest duel, este arbitrul care a decis să suspende definitiv meciul Sepsi - FC U Craiova din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor oltenilor, în ianuarie 2023. Ulterior, Comisia de Recurs a decis ca meciul să se rejoace.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!