Juventus plătește momentan doar 4 milioane de euro
Newcastle United a acceptat împrumutul lui Nick Woltemade pentru un sezon la Juventus Torino, în schimbul sumei de 4 milioane de euro, urmând ca echipa din Serie A să achite alte 46 de milioane de euro, în vara viitoare, dacă jucătorul va îndeplini câteva criterii de prezență.
Astăzi, atacantul german a sosit în Piemont, a efectuat vizita medicală la J|Medical, centrul medical modern al clubului de fotbal Juventus, situat chiar în incinta Allianz Stadium din Torino, și s-a deplasat la sediul din Continassa pentru a semna contractul.
Woltemade este cotat la 55 de milioane de euro
Nick Woltemade (24 de ani / 198cm) este născut la Bremen și s-a format la juniorii cluburilor TS Woltmershausen și Werder Bremen. La nivel de seniori a evoluat pentru Werder Bremen (2020-2023), SV Elversberg (2022-2023), VfB Stuttgart (2024-2025) și Newcastle United (2025-2026).
Are 12 meciuri și 4 goluri pentru naționala de seniori a Germaniei, iar în palmaresul său se găsesc DFB-Pokal (2024-2025), o finală de UEFA European U21 Championship (2023), titlurile individuale de golgheter al DFB-Pokal (2024-2025) și VDV Bundesliga Newcomer of the Season (2024-2025) și includerea în Kicker Bundesliga Team of the Season (2024-2025) și UEFA European U21 Championship Team of the Tournament (2025).
Poate juca pe posturile de atacant central și atacant secund și este cotat la 55 de milioane de euro, după ce Newcastle a plătit 75 de milioane de euro pentru transferul său, în august 2025.
Foto - Getty Images














