Marile cluburi ale Europei se bat pe "Noul Pirlo". Asemanarea cu fostul mijlocas al lui Milan si Juve este incredibila

Sandro Tonali Andrea Pirlo Serie A Italia Marile cluburi ale Europei se bat pe “Noul Pirlo”. Asemanarea cu fostul mijlocas al lui Milan si Juve este incredibila
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 03 Decembrie 2019, 14:52
Data actualizarii: Marti 03 Decembrie 2019, 14:56

Sandro Tonali (19 ani) este noua senzatie a fotbalului italian.

Mijlocasul central, crescut la juniorii Piacenzei si Bresciei, a strans deja 53 de meciuri si 5 goluri in Serie B si 13 prezente si 1 gol in Serie A in tricoul “randunelelor”. Desi Brescia ocupa ultimul loc in prima liga italiana, tanarul fotbalist a fost numit deja “Noul Pirlo”, fiind asemanat cu marele mijlocas al lui Inter, AC Milan si Juventus, atat datorita calitatilor fotbalistice, cat si asemanarii fizice izbitoare. Tonali are selectii la nationalele U19 si U21 ale Italiei si a bifat deja 3 prezente pentru “squadra azzura”, unde este vazut de selectionerul Roberto Mancini ca unul dintre viitorii jucatori de baza ai echipei.

De transferul acestuia s-au interesat deja Juventus, Inter Milano, AC Milan, Fiorentina, Liverpool, Chelsea, Manchester City, Manchester United, PSG, Real Madrid, FC Barcelona sau Atletico Madrid. Pustiul este acum evaluat la 30 de milioane de euro, dar Massimo Cellino, presedintele Bresciei, a spus ca va accepta doar o oferta de 300 de milioane de euro pentru fotbalistul sau. „Nu ma deranjeaza sa fiu comparat cu Pirlo, dar cred ca el este foarte diferit pentru ca avea o tehnica si o calitate foarte mare. Eu ma consider un Gattuso mai tehnic, el a fost mereu modelul meu. Poate ca sunt o combinatie intre Pirlo si Gatusso”, a declarat Tonali.

  • Marile cluburi ale Europei se bat pe “Noul Pirlo”. Asemanarea cu fostul mijlocas al lui Milan si Juve este incredibila

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!