Mai tare ca Hategan! Un arbitru roman se afla in prima linie a luptei contra coronavirusului

bogdan hanceariuc arbitru coronavirus futsal medic Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 13 Aprilie 2020, 12:29
Data actualizarii: Luni 13 Aprilie 2020, 12:42

Acesta este medic radiolog si lucreaza la un spital din Iasi. 

Bogdan Hanceariuc (38 ani) a devenit arbitru in 1996 si a oficiat meciuri in Liga 2, iar la inceputul acestui an a condus partidele de calificare de la Riga, in preliminariile Campionatului European de Futsal 2022, dintre selectionatele Danemarcei, Estoniei si Letoniei, el fiind promovat pe lista UEFA in 2018. Desi spera sa ajunga in corpul arbitrilor din Liga 1 si spunea ii are ca modele pe Alexandru Tudor si Cristi Balaj, ieseanul are arbitrajul doar ca hobby. El a terminat Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” si este angajat, din 2013, ca medic specialist radiolog la Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” din Iasi. Vorbitor de limba engleza si franceza, el s-a specializat timp de 7 luni la Nouvel Hospital Civil din Strasbourg (Franta) si are ca domenii de competenta radiologia conventionala, ecografia, computerul tomograf (CT) si rezonanta magnetica nucleara (RMN).   

Desi nu se lupta direct cu Covid-19, medicii din spitalul lui sunt detasati la Suceava, unde se afla cel mai mare focar de infectare cu Covid-19, iar multi dintre pacientii unitatilor medicale din Suceava si Neamt sunt redirectionati care Spitalul Parhon, specializat in nefrologie, urologie, medicina interna, diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, pentru a-si primi tratamentele urgente. Cum Hanceariuc este medic specialist in radiologie imagistica medicala, specializarea sa este foarte importanta atat pentru pacientii obisnuiti, cat si pentru diagnostic si urmarirea pacientilor dupa terminarea tratamentului contra mortalului virus, deoarece s-a descoperit ca tomografia toracica are o sensibilitate mai mare decat testarea coronavirusului in laborator. 

Alti arbitri romani, despre care se stie ca sunt de profesie cadre medicale, sunt Ovidiu Hategan, care a terminat cursurile Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara si este medic de familie, si Gero Szabo, care este asistent medical. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!