Dumitru Dragomir l-a remarcat pe Luca Băsceanu (20 de ani), fotbalist transferat de gruparea din Bănie de la Farul Constanța. Tânărul jucător, format la academia lui Gheorghe Hagi, a avut o evoluție notabilă în succesul obținut de olteni, scor 2-0, chiar în fața fostei sale echipe.
Pariul lui Dumitru Dragomir din SuperLiga: cine este tânărul de 20 de ani care „se face de 5.000.000 de euro”
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, pariază pe un mijlocaș ofensiv de la Universitatea Craiova și consideră că oltenii pot obține o sumă importantă în schimbul său.
Ce îi trebuie lui Băsceanu ca să confirme în Bănie
Deși Luca Băsceanu a bifat puține apariții în primul său sezon la Universitatea Craiova, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal este convins că mijlocașul are potențialul de a crește. Pentru a atinge un nivel ridicat, jucătorul are însă nevoie de continuitate pe teren în actuala stagiune.
„Da, dacă îi dau minute să joace. El stă între doi mastodonți acolo, cu două vârfuri. E greu să fii mai bun decât Baiaram, dar el nu joacă pe poziția acestuia. El se va lupta cu cei doi mastodonți din atac. Eu spun că, dacă are minute mai multe, se face fotbalist”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Chestionat în legătură cu suma de transfer pe care clubul din Bănie ar putea să o încaseze în viitor pentru mijlocașul de 20 de ani, Dumitru Dragomir a avansat o cifră impresionantă: „Se face de 4-5 milioane de euro!”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News











