La 31 de ani, Mihai Răduț a luat o decizie importantă. "Am ales să fac un pas în spate"

Mihai radut Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 23 Februarie 2022, 19:20
Data actualizarii: Miercuri 23 Februarie 2022, 19:36

Mijlocașul de creație a jucat în carieră la Steaua, Pandurii, Astra sau Lech Poznan.

Mihai Răduț, unul dintre fotbaliștii talentați ai fotbalului românesc, a decis să-și încheie contractul cu formația cipriotă Aris Limassol, la care se transferase vara trecută după ce evoluase pentru Astra Giurgiu. 

Fotbalistul născut în Slatina a explicat printr-un discurs sincer că a simțit că nu-și mai poate ajuta echipa pentru că nu se potrivea stilului de joc, o afirmație rară printre fotbaliștii români care găsesc, de multe ori, tot felul de scuze ciudate.

  • Cainii , aproape sa dea lovitura pe piata transferurilor! Fanii din DDB negociaza cu Mihai Radut, trecut si pe la Steaua

Mihai Răduț: "Nu rezonam cu stilul de joc al echipei"

”Sunt într-o vacanță prelungită. Am reziliat contractul în Cipru. De două săptămâni sunt acasă, încerc să stau mai mult cu familia și văd ce va fi pe viitor. Nu rezonam cu stilul de joc al echipei, nu puteam să aduc un plus valoare prin stilul meu de joc. Nu mă simțeam foarte bine și am ales să fac un pas în spate și să reziliez contractul", a mărturisit Răduț, conform digisport.ro.

Mihai Răduț a strâns în naționala României două selecții și e cotat în prezent la 250.000 de euro. Cea mai înaltă valoare de piață a atins-o în urmă cu zece ani, 1,3 milioane de euro.

Mihai Răduț: "Îmi place cum joacă FC Botoșani"

Răduț a format la Pandurii o linie mediană încântătoare, alături de Alex Maxim, Dan Nistor și Voiculeț, într-o perioadă în care formația din Târgu Jiu impresiona printr-un joc de posesie greu de contracarat. Fotbalistul de 1,78 m și-a spus părerea și despre tabloul Ligii 1.

"Sunt echipe care practică un fotbal bun în Liga 1. Iau în calcul și oferte din Liga 1. Dinamo este într-o situație dificilă, cea mai grea din istoria clubului, dar având în vedere ultimele evenimente din Liga 1, mă refer la Gaz Metan Mediaș și la Academica Clinceni, plus jucătorii pe care i-au transferat, au șanse să se salveze și în acest sezon.

FC Botoșani e o echipă care îmi place și mi-a plăcut și atunci când jucam la Astra. Era o echipă care practica un fotbal pozitiv, plăcut ochiului. Îmi place și Farul, echipele lui Gheorghe Hagi caută tipul ăsta de fotbal. FCSB are un joc pozitiv, mai mult pe tranziție. Craiova mi-a mai plăcut, deși au avut o perioadă în care nu au câștigat, dar, ca joc, nu au arătat rău”, a mai declarat Mihai Răduț, potrivit digisport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!