OFICIAL Un ”diavol”, acuzat de violență domestică, a fost anchetat de poliția britanică

Premier League antony Manchester United Fotbal extern
Eduard Muntean
Data publicarii: Vineri 29 Septembrie 2023, 13:30
Data actualizarii: Vineri 29 Septembrie 2023, 13:27
Fotbalistul lui Manchester United, Antony, a fost acuzat de abuz domestic de fosta sa iubită și a fost exclus din lotul lui Erik ten Hag.

UPDATE: Antony a fost reprimit la antrenamente

Antony a revenit în lotul lui Manchester United și va fi disponibil pentru antrenamente și meciuri după ce s-a întâlnit cu poliția în legătură cu acuzațiile de agresiune.

Antony, care a negat toate acuzațiile care i se aduc, s-a întors marți la Manchester din Brazilia și a avut o întâlnire de cinci ore cu poliția.

United a motivat reprimrea fotbalistului brazilian prin faptul că a cooperat eficient cu poliția: "De la primele acuzații făcute în iunie, Antony a cooperat cu anchetele poliției atât în Brazilia, cât și în Marea Britanie, și continuă să facă acest lucru. În calitate de angajator al lui Antony, Manchester United a decis ca acesta să reia antrenamentele la Carrington și să fie disponibil pentru selecție, în timp ce anchetele poliției continuă. Acest lucru va fi ținut sub observație în așteptarea evoluțiilor ulterioare ale cazului.

În calitate de club, condamnăm actele de violență și abuzurile.  Recunoaștem importanța protejării tuturor celor implicați în această situație și recunoaștem impactul pe care aceste acuzații îl au asupra supraviețuitorilor abuzurilor." a transmis United print-un comunicat.

Știre inițială

Într-un interviu acordat publicației braziliene UOL, Gabriela Cavallin, influencer și DJ, l-a acuzat pe fotbalistul naționalei că a atacat-o în diferite rânduri, în perioada iunie 2022 - mai 2023. Mai mult, sursa citată a publicat și dovezi, fotografii și capturi ale mesajelor dintre cei doi, acuzându-l pe Antony că a aruncat un pahar spre ea, iar în încercarea de a se apăra s-a tăiat la degete până la os, scrie goal.com.

Modelul a recunoscut că a fost atacată prima dată pe 1 iunie 2022, când era însărcinată. Cei doi erau în vacanță și se aflau în mașină când jucătorul a amenințat că o aruncă din mașina în mișcare. 

Care este situația actuală a lui Antony

Manchester United l-a exclus din lot pe perioadă nedeterminată, până la soluționarea cazului.

Antony ar fi fost interogat de poliție timp de cinci ore după ce s-a întors în Anglia pentru a răspunde acuzațiilor de agresiune.

Actuala sa parteneră, Rosilene Silva, era alături de el, iar tânărul de 23 de ani a fost văzut părăsind secția de poliție în cauză la ora 21:30.

Manchester United are un început dificil de sezon. ”Diavolii roșii” se află pe locul nouă în Premier League, cu trei victorii și trei înfrângeri în șase meciuri. De asemenea, elevii lui ten Hag se află pe ultimul loc în Grupa A din Liga Campionilor, după ce a fost învinsă de Bayern Munchen cu scorul de 4-3 în prima manșă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!