Transferul lui Grealish la Manchester City devine cel mai scump din istoria Premier League! Guardiola poate spulbera recordul luna viitoare

Manchester City cel mai scump transfer Harry Kane Jack Grealish Premier League Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Iunie 2021, 12:43
Data actualizarii: Vineri 25 Iunie 2021, 12:52

"Cetatenii" vor plati pentru mijlocasul lui Aston Villa cea mai mare suma de transfer din istoria Premier League, dar il mai vor pe Harry Kane, considerat mai scump cu 50 de milioane de lire sterline. 

Jack Grealish va ajunge in aceasta vara la Manchester City, pentru suma de 100 milioane de lire (117 milioane de euro). Acesta va deveni cel mai scump transfer din istoria Premier League, depasindu-le pe cele ale lui Paul Pogba (105 mil. euro / 2016 / de la Juventus la Manchester United), Harry Maguire (87 mil. euro / 2019 / de la Leicester la Manchester United) si Romelu Lukaku (84.7 mil. euro / 2017 / de la Everton la Manchester United). 

Grealish (25 ani) este un produs al academiei lui Aston Villa si a evoluat doar la clubul din West Midlands, cu exceptia unui sezon in care a fost imprumutat la Notts County. El are 9 selectii pentru nationala Angiei si se afla acum la Euro 2020, unde a evoluat recent in partida cu Cehia. Aston Villa i-a achizitionat deja pe Emiliano Buendia de la Norwich City si Ashley Young de la Inter Milano si incearca sa il mai aduca pe Emile Smith Rowe de la Arsenal, pentru a acoperi postul de extrema stanga.

In aceasta vara, "Cetatenii" mai incearca sa il aduca pe Harry Kane, pentru care i-a fost oferita lui Tottenham aceeasi suma ca in cazul lui Graelish, 100 milioane de lire sterline. Insa, Daniel Levy, presedintele londonezilor, a refuzat si cere o suma cat mai apropiata de 150 de milioane de lire sterline (175 milioane de euro). Pentru a face rost de bani pentru transferul celor doua vedete engleze si pentru a respecta regula fair-play-ului financiar, Guardiola a dat unda verde pentru despartirea de titularii Raheem Sterling si Riyad Mahrez, doriti de Real Madrid, Barcelona si Arsenal.    

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!