Anorthosis a încheiat stagiunea precedentă pe locul șapte în campionatul din Cipru. 

Zeljko Kopic nu s-a înțeles cu Anorthosis

Conform ultimelor vești venite din Cipru, se pare că negocierile dintre fostul antrenor al lui Dinamo și Anorthosis s-au încheiat. Zeljko Kopic nu s-a înțeles cu ciprioții, care au decis să meargă pe mâna lui Karel Geraerts fostul antrenor de la Schalke 04, Reims sau Union Saint-Gilloise. 

Conform ciprioților de la CyprusTimes, negocierile s-au încheiat din cauza pretențiilor financiare uriașe ale fostului antrenor al ”Câinilor Roșii”.

Zeljko Kopic a ieșit ieri din cursa pentru postul de antrenor al lui Anorthosis, deoarece poziția sa în privința unor aspecte nu a permis continuarea negocierilor.

Kopic a avut pretenții considerate prea mari atât din punct de vedere financiar, cât și în ceea ce privește termenii contractului. Astfel, Anorthosis și-a concentrat toate eforturile asupra lui Karel Geraerts, care a fost prima opțiune încă de la început”, au scris ciprioții.