Nagelsmann pregătește o surpriză de proporții: ce atacant vrea la naționala Germaniei

Robert Glatzel Germania Julian Nagelsmann Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Septembrie 2023, 16:36
Data actualizarii: Miercuri 27 Septembrie 2023, 16:36

Julian Nagelsmann (36 de ani), numit oficial în funcția de selecționer al Germaniei, va debuta cu un meci amical împotriva SUA, pe 14 octombrie.

Nagelsmann preia naționala Germaniei de la Hansi Flick, cel care era selecționer din august 2021 și a fost demis în această lună după rezultatele foarte slabe înregistrate în meciurile amicale.

Julian Nagelsmann vrea un 9 clasic la naționala Germaniei și poate convoca un atacant din liga a doua

Noul selecționer a primit un contract până pe 31 iulie 2024, după încheierea Campionatului European care va fi găzduit chiar de Germania. Potrivit Bild, Nagelsmann pregătește deja strategia pentru turneul final, iar un punct important este legat de găsirea unui atacant veritabil.

Presa germană scrie că Nagelsmann își dorește un 9 clasic la naționala Germaniei și ia în calcul mai multe nume surprinzătoare de atacanți pe care să îi debuteze în perioada următoare. Printre ei se numără Maximilian Beier (20 de ani, Hoffenheim), Kevin Behrens (32 de ani, Union Berlin), David Selke (28 de ani, FC Koln) și Robert Glatzel (29 de ani, Hamburg).

Marea surpriză este Robert Glatzel, având în vedere că germanul în vârstă de 29 de ani evoluează în liga secundă. Atacantul de 1.93m are deja șase goluri marcate în primele opt meciuri din acest sezon, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la Heidenheim, Cardiff sau Mainz.

Cele patru nume de pe lista lui Nagelsmann ar urma să primească șansa debutului în meciurile amicale cu SUA, Mexic și Austria, care se vor disputa în octombrie și noiembrie. Cei care confirmă ar putea face parte din lotul pentru EURO 2024.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!