Înainte de a fi Sir, a fost bad boy! Destăinuirile lui Alex Ferguson: „Am mers la închisoare!” 

Alex Ferguson alex ferguson puscarie Manchester United Sir Alex Ferguson Fotbal extern Alex Ferguson
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 07 Septembrie 2022, 11:45
Data actualizarii: Miercuri 07 Septembrie 2022, 11:46

Sir Alex Ferguson a vorbit despre o perioadă tulbure din viața sa. 

Sir Alex Ferguson (80 ani) este cel mai de succes antrenor din istoria fotbalului. Fostul tehnician a câștigat cu Aberdeen și Manchester United 38 de trofee, fiind urmat de Mircea Lucescu (77 ani), cu 37 de trofee. 

Alex Ferguson: „Am fost oaia neagră a familiei!” 

Însă, Sir Alex Ferguson a povestit că nu a fost mereu un etalon al profesionalismului. Scoțianul și-a amintit că atunci când era jucător profesionist obișnuia să iasă în oraș și să petreaca chiar în seara premergătoare meciului, lucru care-l deranja teribil pe tatăl său. Iar tocmai din această cauză, cei doi nu și-au vorbit timp de doi ani. 

„Am fost deraiat. Ieșeam mereu. Începusem să ies în fiecare vineri, chiar și în nopțile dinaintea meciurilor. Tatăl meu mă întreba unde merg, iar eu răspundeam că: 'Ies, mă duc să dansez'.

Îmi spunea: 'Dar ai meci mâine', iar replica mea era că: 'Sunt rezervă, așa că nu schimbă multe'. Ajungeam să ne certăm, iar el îmi zicea: 'Fă cum vrei și vom vedea ce se întâmplă'. Așa că n-am vorbit timp de doi ani, între 1961 și 1963.

Într-o noapte am ieșit și m-am îmbătat. Am mers la închisoare, apoi la tribunal și am fost amendat. Am fost oaia neagră a familiei. Acest moment mi-a rămas tot timpul în minte”, și-a amintit Ferguson, citat de publicația ilposticipo.

În cariera de jucător profesionist, fostul antrenor al lui Manchester United a evoluat pentru QPR, St. Johnstone, Dunfermline Athletic, Rangers, Falkirk și Ayr United. De asemenea, a înscris 171 de goluri în peste 300 de meciuri jucate.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!